Ziua Victoriei asupra fascismului comemorată la Memorialul Eroilor din Șoldănești
9 mai 2026
Astăzi, 9 Mai, la Memorialul Eroilor din orașul Șoldănești, s-a desfășurat mitingul solemn consacrat Zilei Victoriei asupra fascismului – zi de comemorare a eroilor căzuți în cel de-al doilea război mondial.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale, efectivul Inspectoratului de Poliție Șoldănești, reprezentanți ai Secției Administrativ-Militare Șoldănești, conducători ai instituțiilor din raion, reprezentanți ai organizațiilor obștești, precum și numeroși locuitori ai raionului veniți să aducă un omagiu celor care și-au sacrificat viața pe câmpurile de luptă.
Manifestarea a debutat cu onorarea Drapelului de Stat și intonarea Imnului Republicii Moldova, urmate de un parastas de pomenire oficiat de către Preotul militar, protoiereul Igor CEBAN, Paroh al bisericii „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail”, împreună cu Preotul Boris MÎRZA din satul Cobîlea, în memoria eroilor neamului.
În semn de respect și recunoștință, participanții au păstrat un moment de reculegere în memoria celor care nu s-au mai întors acasă din război.
În cadrul mitingului, un discurs emoționant a fost susținut de către Președinta raionului Șoldănești, Aliona PÎNZARI, care a subliniat importanța păstrării memoriei istorice și promovării valorilor păcii:
„…Astăzi comemorăm una dintre cele mai dureroase pagini din istoria omenirii – cel de-al Doilea Război Mondial. Ne plecăm frunțile în memoria celor care și-au pierdut viața și aducem recunoștință eroilor care au luptat pentru pace și libertate. 9 Mai ne amintește că pacea nu este un lucru garantat, ci o valoare care trebuie apărată zi de zi prin unitate, respect și solidaritate. Moldova a cunoscut durerea războiului, multe mame și-au pierdut feciorii, bărbații de aceea avem datoria să păstrăm vie memoria trecutului și să construim un viitor sigur pentru generațiile următoare. Astăzi, mai mult ca oricând, având un război crunt la hotar, alegem pacea, înțelegerea și dezvoltarea europeană a țării noastre. Ne dorim o Moldovă pașnică, puternică, unită și prosperă, în care fiecare cetățean să se simtă acasă, în siguranță și cu încredere în viitor. Să fim uniți, să ne plângem eroii, să păstrăm pacea și să muncim împreună pentru binele Republicii Moldova!”.
De asemenea, în fața celor prezenți a luat cuvântul Anatolie TATARENCO, care a vorbit despre sacrificiul eroilor și responsabilitatea generațiilor actuale de a păstra vie memoria faptelor de vitejie. Totodată, acesta a îndemnat publicul să cinstească memoria eroilor care astăzi nu mai sunt printre noi.
La finalul evenimentului, participanții au depus flori la Memorialul Eroilor, aducând un profund omagiu celor căzuți în cele două războaie mondiale, care și-au sacrificat viața pentru pace, libertate și întregirea țării românești.
Prin această manifestare solemnă, comunitatea din raionul Șoldănești și-a exprimat profunda recunoștință față de eroii neamului și respectul pentru memoria celor care au scris istoria prin propriul sacrificiu.
Veșnică pomenire eroilor!
Aliona Bulican și Olga Țurcan,
Secția Administrație Publică









