Ziua lucrătorului medical și a farmacistului, celebrată la Șoldănești
19 iunie 2026
Astăzi, 19 iunie 2026, în incinta Casei de Cultură „George Coșbuc” din Șoldănești, a fost celebrată sărbătoarea profesională Ziua lucrătorului medical și a farmacistului, un eveniment dedicat celor care, prin profesionalism, responsabilitate și dăruire, contribuie zilnic la protejarea și menținerea sănătății populației.
Sărbătoarea a reunit reprezentanți ai instituțiilor medicale și farmaceutice, precum și numeroși specialiști din domeniul sănătății, oferind un prilej de apreciere a muncii și efortului depus în slujba comunității.
În cadrul evenimentului, Președinta raionului Șoldănești, Aliona PÎNZARI a adresat un mesaj de recunoștință și apreciere tuturor lucrătorilor medicali și farmaciștilor pentru contribuția lor esențială la asigurarea sănătății cetățenilor. În discursul său, aceasta a evidențiat rolul deosebit al personalului medical în contribuția valoroasă la ocrotirea sănătății populației, în promovarea unui mod sănătos de viață și în oferirea sprijinului necesar oamenilor în cele mai dificile momente.
Cu acest prilej, Președinta raionului a înmânat Diplome de Onoare în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru profesionalismul, devotamentul, abnegația și dăruirea de sine față de nobila profesie, pentru grija și respectul acordate pacienților, precum și cu prilejul Zilei lucrătorului medical și a farmacistului.
Mesaje de felicitare au fost adresate și de către, șefă-adjunctă a OTO al Cancelariei de Stat, Aurica CONDREA, care a apreciat activitatea și rezultatele obținute de colectivele medicale din raion, exprimându-și recunoștința pentru responsabilitatea și dedicația manifestate în exercitarea profesiei. Totodată, demnitara a înmânat diplome din partea Ministerului Sănătății al Republicii Moldova unor angajați din sistemul medical, în semn de apreciere pentru performanțele profesionale și contribuția adusă la dezvoltarea serviciilor de sănătate.
Evenimentul a evidențiat importanța serviciilor medicale și farmaceutice pentru bunăstarea comunității și a reconfirmat angajamentul administrației publice raionale de a susține și promova excelența în domeniul sănătății publice.
Consiliul raional Șoldănești adresează sincere felicitări tuturor lucrătorilor medicali, farmaciștilor și personalului medical auxiliar, exprimându-și profunda recunoștință pentru munca, responsabilitatea și devotamentul cu care își exercită nobila misiune în slujba cetățenilor.






