Ziua Comemorării Victimelor Catastrofei Nucleare de la Cernobîl

25 aprilie 2025

Astăzi, comemorăm cu profund respect și recunoștință 39 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, una dintre cele mai dramatice tragedii din istoria contemporană, care s-a produs în naptea de 26 aprilie 1986.

Peste 3.500 de cetățeni moldoveni – pompieri, militari, muncitori și cadre medicale – au participat la lichidarea consecințelor dezastrului nuclear. Dintre aceștia, o parte și-au pierdut viața, iar cei rămași trăiesc cu urmări grave ale expunerii la radiații.

Cu un respect deosebit aducem un omagiu celor 19 bărbați din raionul Șoldănești, care au dat dovadă de un curaj extraordinar în acele momente critice.Cu această ocazie, în orașul Șoldănești a avut loc un miting comemorativ dedicat eroilor care au participat la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl.

Mitingul a început cu un Tedeum de pomenire oficiat la Memorialul Recunoștinței de către Preotul Militar al Inspectoratului de Poliție Șoldănești, Igor CEBAN.

Președinta raionului Șoldănești, Aliona PÎNZARI și-a exprimat întreaga apreciere față de toți cei implicați în eforturile de lichidare a consecințelor catastrofei nucleare de la Cernobâl, reafirmând angajamentul instituției pe care o conduce pentru susținerea valorilor umane fundamentale: compasiunea, respectul și solidaritatea.

Mesaj de recunoștință și susținere a fost transmis și de către Președintele oranizației raionale a victimelor catastrofei nucleare de la Cernobîl, Oleg BALABAN.

La eveniment au fost prezenți și Vicepreședintele raionului, Nicolae MÎNDRU alături de întregul colectiv al Consiliului raional Șoldănești, întregul efectiv al Inspectoratului de Poliție, Secției Situații Excepționale și Secției Administrativ Militare, veterani ai accidentului nuclear de la Cerbobîl, serviciile desconcentrate și reprezentanți ai AdministrațieI Publice Locale.

Mitingul s-a încheiat cu un recital de cântece susținut de copiii de la Centrul de Creație Șoldănești și cu un moment solemn de depunere a florilor recunoștinței în memoria celor care și-au pierdut viața în urma tragediei de la Cernobîl.

________________________________________________________________

Tragedia de la Cernobîl ne reamintește de responsabilitatea pe care o avem în fața riscurilor tehnologice, de importanța transparenței și de forța solidarității umane. Impactul acestui dezastru s-a resimțit nu doar în Ucraina, ci în întreaga Europă, inclusiv în Republica Moldova.

Este datoria noastră să păstrăm vie memoria celor care au suferit și să transmitem generațiilor viitoare lecțiile acestui eveniment, pentru a construi o societate mai responsabilă, mai informată și mai solidară.

Veșnică amintire eroilor de la Cernobîl!