Răsună fanfare fără hotare – ediția a IV-a, în memoria maestrului Grigore Zănoagă

22 octombrie 2025

Așa a rânduit Bunul Dumnezeu ca, după 9 ani de la plecarea sa la cele veșnice, să ne reamintim cu profundă recunoștință de Grigore Zănoagă – personalitate marcantă a culturii muzicale din Republica Moldova, cunoscut dirijor și pedagog, fondator a peste 20 de orchestre aerofone, autor al manualului „Teorii și practici la organizarea orchestrei de fanfară”, inițiator al Festivalului Național al Fanfarelor „Fanfara Argintie” din Soroca și al Festivalului Transfrontalier „Răsune fanfare fără hotare”.

Fost șef al Secției Cultură, Tineret și Sport Șoldănești (în două rânduri), Grigore Zănoagă era un om al dăruirii totale pentru artă, pe care cei care l-au cunoscut l-au apreciat și admirat pentru devotamentul, profesionalismul și noblețea sufletească.

În ziua de 19 octombrie 2025, Consiliul raional Șoldănești, prin Secția Cultură, Tineret și Sport, în colaborare cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, a organizat ediția a IV-a a Festivalului Transfrontalier „Răsune fanfare fără hotare”, desfășurat în memoria celui considerat „regele muzicii de fanfară” – Grigore Zănoagă.

Într-un interviu oferit postului de televiziune Impuls TV, maestrul spunea cu emoție: „Ca atare, m-am dus de la Șoldănești geografic, dar nu și moral, sufletește. Am rămas toată vremea aici…” Cuvinte care astăzi capătă un sens și mai profund, căci, într-adevăr, a rămas pentru totdeauna la Șoldănești, unde își are și piatra funerară…

De dimineață, una câte una, au sosit la Șoldănești orchestrele aerofone din raioanele Briceni, Dondușeni, Hîncești, Glodeni, Criuleni, Sîngerei, Florești, Rezina, Șoldănești, Soroca însoţite de majoretele Colegiului de Arte ,,Nicolae Botgros” precum și orchestra Poliției de Frontieră a Ministerului Afacerilor Interne, toate venite pentru a aduce un omagiu celui care le-a fost mentor și prieten.

Festivalul a demarat cu parada fanfarelor, pornind din scuarul de pe strada Păcii și continuând până în centrul orașului. Pe tot traseul, muzica fanfarelor a răsunat plină de energie și emoție, transformând orașul într-un veritabil regal al sunetelor de alamă. Fiecare orchestră și-a prezentat cu mândrie repertoriul, demonstrând profesionalism și pasiune.

Coloana paradei a fost salutată de conducerea raionului Șoldănești, în frunte cu președinta raionului, Aliona Pînzari, și secretarul de stat în cadrul Ministerului Culturii, Andrei Chistol, alături de reprezentanți ai secțiilor raionale de cultură și alți oaspeți de onoare.

Printre invitații de seamă s-au numărat:

Andrei Chistol, secretar de stat al Ministerului Culturii;

Ghenadie Tutunaru, specialist principal, responsabil de activitatea orchestrelor aerofone la Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial;

şefi ai secțiilor de cultură din diverse raioane ale republicii, care au însoțit fanfarele participante.

O veche zicală spune că omul sfințește locul – iar locul sfințit de Grigore Zănoagă este, fără îndoială, Șoldăneștiul, care a adunat duminică rodul muncii sale de-o viață: fanfare formate și conduse de discipolii săi, colegi și prieteni de breaslă.

Publicul a trăit momente de emoție sinceră și bucurie, mai ales atunci când moderatoarea a propus să fie comemorat maestrul nu printr-un minut de reculegere, ci printr-un ropot de aplauze – aplauze care au vibrat ca o mulțumire pentru întreaga sa activitate.

Exprimăm recunoștință Consiliului raional Șoldănești și sponsorilor festivalului:

Valentin Moldovanu, ex-șef al Direcției Cultură Șoldănești;

SRL Roman & Svetlana Zănoagă;

Familiei Zănoagă – soția Valentina, feciorii Ruslan și Radu, fiica Ludmila;

Inspectoratului de Poliție Șoldănești, condus de Iurie Marcăuțan, pentru sprijinul oferit.

În încheiere, vicepreședintele raionului Șoldănești, Nicolae Mîndru, şeful Secţiei Cultură,Tineret şi Sport Alic Rudei, împreună cu specialistul principal în cadrul Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Ghenadie Tutunaru, au înmânat Diplome de excelență și mențiuni bănești participanților la ediția a IV-a a Festivalului Transfrontalier „Răsune fanfare fără hotare”, ediție organizată in memoriam Grigore Zănoagă.

Pe această cale, organizatorii adresează sincere mulțumiri tuturor celor implicați – participanți, sponsori, instituții și voluntari – pentru contribuția adusă la păstrarea vie a spiritului și moștenirii maestrului Zănoagă.

Secția Cultură, Tineret și Sport a CR Șoldănești