Prim-ministrul Dorin Recean în vizită de lucru în raionul Șoldănești
23 iunie 2023
La 22 iunie curent, prim-ministrul Dorin Recean a fost în vizită de lucru în raionul Șoldănești. Vizita prim-ministrului a început la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, în care își fac studiile 559 de elevi. Instituția de învățământ beneficiază de mai multe proiecte sprijinite de partenerii internaționali. În prezent, blocurile și sălile de studii sunt renovate și dotate cu tehnologii digitale, iar sistemul de încălzire este modernizat, ceea ce reduce semnificativ costurile pentru consumul de energie.
„Succesul acestor proiecte ne reamintește cât de important este procesul de integrare europeană a țării noastre. Fondurile europene vor putea susține modernizarea, reabilitarea și digitalizarea instituțiilor de învățământ – investiții ce vor contribui la crearea unui mediu educațional mai modern, mai inclusiv și mai adaptat la nevoile elevilor din toată țara”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Șeful Guvernului a mers și la Grădinița „Andrieș”, frecventată zilnic de 122 de copii. Instituția preșcolară a beneficiat de fondurile Agenției pentru Eficiență Energetică, și se bucură de sprijinul obținut în cadrul programului „Satul European”. Astfel, teritoriul grădiniței a fost amenajat cu pavaj și pavilioane de joacă, perimetrul a fost împrejmuit, ceea ce oferă mai multă siguranță micuților, iar în prezent continuă lucrările de renovare a rețelelor de canalizare și apeduct.
„Copiii acestei țări merită condiții mai bune de învățare. Iar proiectele de renovare, reabilitare și modernizare a infrastructurii educaționale contribuie direct la îmbunătățirea calității procesului educațional și încurajează copiii să se dezvolte și să devină mai creativi” a spus premierul.
Aflat în vizită de lucru în raionul Șoldănești, prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit cu proprietarii apartamentelor din blocul de pe str. M.Jucov 2 și responsabilii pentru proiectul de reabilitare a blocului cu 5 etaje. Reamintim că clădirea se află într-o stare avariată din cauza acoperișului defect, care permite apelor de ploaie să pătrundă la fundație.
„Problema ce pune în pericol securitatea oamenilor va fi rezolvată. Vom continua să colaborăm cu cetățenii și autoritățile locale, pentru a soluționa problemele cu care se confruntă și pentru a crea comunități sigure și prospere”, a spus premierul Dorin Recean.
În discuții, locatarii au menționat că sunt hotărâți să coopereze pentru a asigura realizarea lucrărilor de renovare în cel mai scurt timp posibil.
În cadrul vizitei dl Recean a avut o întrevedere cu reprezentanţii autorităţilor publice locale din raion, cu şefii serviciilor dar şi cu un grup de agricultori.
Dotarea instituțiilor sociale și a spațiilor publice, exodul tinerilor din localitățile rurale, lipsa iluminatului stradal și a rețelelor de apă și canalizare, dar și necesitatea reabilitării drumurilor locale și regionale au fost doar câteva dintre subiectele discutate de prim-ministrul Dorin Recean la întrevederea cu autoritățile publice locale din raionul Șoldănești.
Primarii au expus problemele pe care le confruntă la nivel local, cum ar fi salariile mici, lipsa forței de muncă, gestionarea ineficientă a deșeurilor, dar au vorbit și despre necesitatea introducerii tarifului verde în sectorul energetic. Discuțiile au continuat cu examinarea Strategiei de reformă a administrației publice locale, mai ales cu explicarea procesului de amalgamare voluntară a localităților.
Prim-ministrul Dorin Recean a vorbit aleșilor locali despre importanța valorificării surselor financiare disponibile pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională și i-a încurajat să se înscrie la programele cu finanțare națională sau externă.
„Mă bucur pentru reprezentanții activi ai administrațiilor publice locale, care au obținut finanțare în cadrul programului „Satul European”. Sunt deja sute de proiecte realizate – terenuri de joacă amenajate, iluminat stradal, grădinițe reconstruite și eficientizate din punct de vedere energetic. Este important să avem o continuitate a acestui program, să-l extindem și să ridicăm plafonul de finanțare”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
„În scrierea acestei istorii, efortul fiecăruia dintre noi – de la autorități până la cetățeni – este esențial pentru a reuși să ne aliniem standardelor UE, pentru a moderniza localitățile, a consolida instituțiile statului, a trece în următoarea etapă a procesului de aderare și pentru a avea un trai mai bun”, a subliniat prim-ministrul Dorin Recean.
În cadrul vizitei efectuate în raionul Șoldănești, prim-ministrul Dorin Recean a mers și la livada hiperintensivă de cireșe, deținută de un tânăr antreprenor din capitală. Pe cele 25 de hectare de livadă, Adrian Cavcaliuc are plantate opt soiuri de cireșe târzii. Investitorul speră că anul acesta va avea prima roadă completă, estimând circa 200 de tone de cireșe.
Adrian Cavcaliuc spune că, din 2018 și până în prezent, a reușit să câștige mai multe proiecte de finanțare și subvenții, participând la toate programele din domeniu, inclusiv la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Livada Moldovei sau Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Antreprenorul deține un bazin propriu de acumulare a apei, utilizat pentru a iriga întreaga livadă, dar și un sistem combinat de răcire cu apă și sortarea optică a cireșelor – unic în Republica Moldova. Acest lucru îi permite să satisfacă orice cerere din UE, inclusiv la nivel de ambalare a produsului.
„Mă bucur să cunosc pomicultori ca Andrei, Mihail și Vasile, care lansează afaceri și investesc în tehnologii moderne pentru a ieși pe piață cu produse de calitate. Acești tineri dezvoltă economia locală și oferă locuri de muncă pentru locuitorii din zonă și sunt un exemplu demn de urmat.”, a menționat premierul Dorin Recean.
Tweet