Lucrările de eficientizare a Liceului Teoretic „A.Mateevici” din or. Șoldănești în plină desfășurare
12 septembrie 2023

Lucrările în cadrul proiectului „Sporirea eficienței Energetice a Liceului Teoretic ”A. Mateevici” din or. Șoldănești” sunt în toi. Recent într-o vizită de lucru în cadrul instituţiei a fost prezent preşedintele raionului, Nicolae Mîndru, Violeta Popa, şefa Direcţiei Învăţământ şi Vasile Ioncu, arhitect-şef.
Dumnealor au inspectat blocurile care la moment sunt în proces de renovare, au examinat proiectul privind amenajarea spaţiilor verzi din preajma liceului, cât şi lucrările de construcţie a gardului în valoare de 1101,3 mii lei, bani alocaţi din componenta raională Direcţia Învăţământ.
Până la moment au fost renovate 3 blocuri, iar până la finele anului curent urmează ca întreaga clădire să fie finisată.
Reamintim că sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Alexei Mateevici” din oraşul Șoldănești” este finanțată de către Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Datorită acesteia, 71 de angajați și aproximativ 600 de elevi ai instituţiei vor beneficia de condiții mai bune de muncă și studii, iar consumul anual normat de energie în liceu va fi redus considerabil.
Secţia Administraţie Publică
Tweet