Distincții, diplome și flori de Ziua Poliției Naționale
18 decembrie 2024
Astăzi, 18 decembrie, în incinta Căminului de Cultură ”G.Coșbuc” or.Șoldănești, a fost desfășurat un eveniment solemn, dedicat aniversării a XXXIV-a de la crearea Poliției Naționale a Republicii Moldova.
La sărbătoare au participat întreg efectivul Inspectoratului de Poliție Șoldănești, condus de șeful IP, Iurie MARCAUȚAN; Vicepreședintele raionului Șoldănești, Nicolae MÎNDRU; Protoiereu Mitrofor, Vasile ROTARI, Protopop al bisericilor din raionul Șoldănești; membrii Asociației de veterani a MAI, împreună cu președintele asociației, Vladimir RUSU; reprezentantul Secției Administrativ Militară, Alexandru VIȘNIOVÎI; șeful Inspecției pentru Protecția Mediului, Leonid POIERELE; reprezentanții primăriilor din localitățile raionului.
Oficialii au venit cu mesaje de felicitare, au acordat distincții, diplome și flori pentru polițiștii și polițistele, care s-au remarcat prin rezultate sale de activitate, în semn de recunoștință față de țară, popor, constituție și devotament față de comunitate.
Polițiștii au avut parte și de un program artistic susținut de artiști amatori din raionul Șoldănești: interpreta de muzică solo, Georgeta Pînzaru, Orchestra de muzică populară ”Trandafirii”, Ansamblul folcloric ”Lozioara”.







