Deputații Parlamentului R.M., în vizită de lucru la Șoldănești

30 iulie 2024

Azi, 30 iulie curent, în incinta Consiliului raional Șoldănești, a avut loc o întâlnire cu veteranii războiului din Afganistan și Transnistria.

La întrunire au fost prezenți: Președinta raionului Șoldănești, Aliona PÎNZARI, deputații în Parlamentul Republicii Moldova, Lilian CARP, președintele comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Boris MARCOCI, membrul comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Boris POPA, membrul comisiei juridice, numire și imunități, primari și veterani ai războiului din Afganistan și Transnistria din raionul Șoldănești, reprezentantul Secției Administrativ Militară Șoldănești, Alexandru VIȘNIOVÎI.

În cadrul întrunirii, dl MARCOCI a dat citire proiectului de Lege cu privire la veteranii de război, în urma căruia au fost abordate unele articole din proiectul dat.

La fel, au fost propuneri de genul, cum ar fi: – necesitatea creării unei instituții pentru delegarea atribuțiilor ce ține de interesul veteranilor; – micșorarea limitei de vârstă a veteranilor de război, argumentând faptul că persoanele decedează până a ajunge la vârsta de pensionare; – mecanisme mai clare referitor la distincțiile acordate pentru vitejie; – necesitatea amalgamării voluntare, cu scopul de a face economie în bugetul de stat; – transparența programărilor la serviciile acordate de Instituția Publică ”Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare CREPOR”.

La sfârșitul întrunirii, Președinta raionului Șoldănești, le-a mulțumit veteranilor de război pentru aportul Dumnealor la independența țării și i-a îndemnat să devină ambasadori ai țării noastre, pentru un viitor mai prosper.

Pentru informații și consultații, veteranii de război, cât și cetățenii sunt așteptați la audiență în fiecare zi de luni de la ora 10:00 până la ora 15:00, în biroul deputatului în Parlamentul R.M, Boris POPA la et. 1, în incinta Consiliului raional Șoldănești.