Elevii din Șoldănești printre premianți la etapa națională a concursului organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

24 februarie 2026

Elevii din orașul Șoldănești au obținut rezultate deosebite în cadrul Concursului de creație al copiilor „Prevenirea situațiilor de risc în viziunea copiilor”, etapa națională, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării.

Ceremonia de premiere a avut loc la 20 februarie 2026, în cadrul Centrului Republican de Instruire al IGSU din comuna Răzeni, raionul Ialoveni.

Concursul s-a desfășurat în 720 de instituții de învățământ din întreaga Republică Moldova, reunind circa 1200 de participanți.

Lucrările au fost evaluate pe trei categorii de vârstă (clasele I–IV, V–IX și X–XII), iar la etapa națională au fost premiate 24 de desene, 10 machete și 6 aplicații, fiind acordate diplome de gradul I, II și III.

La solicitarea Secției Situații Excepționale Șoldănești, Școala de Arte din Șoldănești, Liceul Teoretic ”Alexei Matetevici” din or.Șoldănești s-au remarcat prin talent, creativitate și originalitate, obținând rezultate demne de apreciere:

Ungureanu Nichita – Locul I;

Macovei Margarita – Locul II;

Reu Miranda – Diplomă de merit;

Petrov Evghenia – Diplomă de merit.

Aceste rezultate confirmă nivelul înalt de pregătire artistică și implicarea elevilor în promovarea culturii siguranței și a spiritului civic. Rolul esențial în această performanță îl are colectivul didactic condus de profesorul Iurie Durnea, care prin dedicare, profesionalism și îndrumare atentă contribuie constant la dezvoltarea creativă a discipolilor săi.

Concursul organizat de IGSU reprezintă o etapă importantă în educația preventivă a tinerei generații, iar succesul elevilor din Șoldănești demonstrează că munca, perseverența și pasiunea pentru artă aduc rezultate frumoase la nivel național.

Felicitări tuturor premianților și profesorilor coordonatori pentru această realizare deosebită!