Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorului din învățământ
5 octombrie 2025
Stimați dascăli și lucrători din domeniul educației,
În fiecare an, la data de 5 octombrie, în Republica Moldova este marcată Ziua profesională a lucrătorilor din învățământ, una dintre cele mai nobile profesii din lume, căci fiecare dintre noi am pornit pe drumul vieții de sine stătătoare de pe băncile școlii.
Cu acest prilej, am deosebita oportunitate de a vă exprima profundă recunoștință pentru devotamentul, răbdarea și profesionalismul cu care formați caractere, cultivați valori și pregătiți generațiile tinere pentru viitor.
Prin munca dumneavoastră zilnică, contribuiți esențial la dezvoltarea societății și la consolidarea unui viitor bazat pe cunoaștere, respect și responsabilitate.
Vă mulțumesc pentru perseverența cu care vă dedicați misiunii nobile de a educa, pentru efortul constant de a vă adapta noilor provocări și pentru inspirația pe care o oferiți zi de zi elevilor și colegilor dumneavoastră.
Vă doresc multă sănătate, satisfacții profesionale și personale, respectul comunității și sprijinul necesar pentru a continua să vă desfășurați activitatea în cele mai bune condiții.
La mulți ani tuturor lucrătorilor din învățământ!
Cu deosebită considerație,
Aliona PÎNZARI,
Președinta raionului Șoldănești
