Măsuri pentru organizarea și eficientizarea activității pieței din orașul Șoldănești, în atenția autorităților și instituțiilor competente

8 aprilie 2026

La data de 7 aprilie curent, în sala de protocol a Consiliului raional Șoldănești, a fost desfășurată o ședință de lucru privind activitatea pieței din centrul orașului Șoldănești.

La ședință au participat: Președinta raionului Șoldănești, dna Aliona PÎNZARI; vicepreședintele raionului, dl Nicolae MÎNDRU; reprezentanta Guvernului Republicii Moldova în teritoriu, dna Aurica CONDREA, șefă-adjunctă a Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat; șeful STSA, dl Lilian CHIRILĂ; șefa-adjunctă a STSA, dna Zinaida OPREA; șef-adjunct al STSA, dl Gheorghe BOTNARIUC; primarul orașului Șoldănești, dl Vadim GROZA; directorul Î.M. „Regia-Apă”, dl Vitalie BABCINEȚCHI, responsabil de gestionarea pieței agricole; șeful Inspectoratului de Poliție Șoldănești, dl Iurie MARCAUȚAN; șeful Secției Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Șoldănești, dl Lilian ZUMBREAN; reprezentanta Direcției de deservire fiscală, dna Nadejda RAILEAN; șefa Secției Economie a Consiliului raional, dna Galina NANI.

În cadrul ședinței au fost abordate cele mai stringente probleme:

  • comercializarea ilicită a mărfurilor în locuri neautorizate;
  • necesitatea amenajării și modernizării pieței agricole;
  • amenajarea unui spațiu autorizat pentru comercializarea peștelui, în vederea prevenirii unor eventuale cazuri de intoxicații alimentare;
  • identificarea și amenajarea unui spațiu pentru parcare;
  • direcționarea comercianților casnici pentru valorificarea surplusului de produse domestice;
  • necesitatea reglementării activității pieței în baza unei decizii a Consiliului local.

În urma discuțiilor, participanții au convenit asupra intensificării acțiunilor de control și informare, precum și asupra colaborării interinstituționale în vederea soluționării problemelor identificate.

De asemenea, pentru data de 9 aprilie 2026, a fost planificată o deplasare la fața locului, cu scopul informării agenților economici și a populației privind regulile de desfășurare a activității în piață, precum și necesitatea respectării cadrului legal în vigoare.

Aliona Bulican, șef-interimar, Secția APL