Problemele piețelor comerciale în atenția autorităților raionale
11 iunie 2025
La data de 10 iunie 2025, în incinta Consiliului Raional Șoldănești a avut loc o întrunire a conducerii raionului cu administratorii piețelor comerciale din raion și reprezentanții instituțiilor publice de specialitate, precum și ai serviciilor publice desconcentrate: Inspectoratul de Poliție Șoldănești, Direcția Deservire Fiscală Rezina, Subdiviziunea Teritorială pentru Siguranța Alimentelor – Oficiul Șoldănești, Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat, Inspecția pentru Protecția Mediului, alături de reprezentanți ai autorităților administrației publice locale de nivelul I.
În cadrul întrunirii au fost abordate mai multe probleme legate de activitatea piețelor comerciale din raion, printre care:
- legalitatea actelor permisive de vânzare;
- dificultățile întâmpinate în procesul de înregistrare a persoanelor fizice și juridice;
- neregulile privind funcționarea piețelor comerciale;
- condițiile de activitate ale comercianților;
- prevenirea activităților de comercializare a produselor neconforme;
- crearea unor condiții optime de muncă pentru comercianți și sprijinirea dezvoltării piețelor locale.
Totodată, s-au discutat aspecte de actualitate în contextul începerii sezonului cald, în special cu privire la comercializarea produselor alimentare perisabile (lactate, carne, ouă, pește) în stradă, în condiții nesalubre.


