12 septembrie 2025
Astăzi, 12 septembrie 2025, în sala de ședințe a Consiliului Raional Șoldănești, a avut loc o întrunire importantă cu genericul:„Implicarea actorilor comunitari pentru crearea unui sistem interconectat și coordonat de programe și servicii bazate pe comunitate și conduse de comunitate, printr-o abordare multisectorială în răspunsul la tuberculoză”, organizată în cadrul Programului Național „Consolidarea Controlului Tuberculozei […]
11 septembrie 2025
Azi, 11 septembrie 2025, în biroul vicepreședintelui raionului Șoldănești a avut loc ședința Consiliului Administrativ al IMSP Centrul de Sănătate Vadul-Rașcov în cadrul căreia a fost prezentat raportul privind executarea devizului de venituri și cheltuieli pentru semestrul I al anului 2025 din mijloacele Fondurilor Asigurării Obligatorii de Asistență Medicală. Potrivit raportului contabil, veniturile planificate pentru […]
3 septembrie 2025
Situația demografică în ianuarie-iunie 2025 a fost determinată de o descreștere a nivelului natalității cu 4,1 la sută comparativ cu perioada respectivă a anului precedent, de asemenea a fost înregistrată o creștere a nivelului mortalității cu 3,4 la sută, nupțialității cu 7,9 la sută, divorțialității cu 46,2 la sută comparativ cu perioada respectivă a anului […]
3 septembrie 2025
Stimați militari ai Armatei Naționale,Dragi apărători ai independenței și suveranității Republicii Moldova, Cu ocazia Zilei Armatei Naționale, în numele Consiliului Raional Șoldănești și al meu personal, adresez cele mai sincere felicitări și gânduri de recunoștință tuturor celor care servesc cu demnitate și devotament sub drapelul Republicii Moldova. Armata Națională reprezintă un pilon esențial al statului […]
1 septembrie 2025
Cu profundă tristețe, Consiliul raional Șoldănești exprimă sincere condoleanțe familiei îndurerate Carpov, în legătură cu trecerea în eternitate a celui care a fost CARPOV VSEVOLOD PETROVICI, fost secretar al Consiliului raional Șoldănești, un Om de o aleasă omenie, un profesionist dedicat și un coleg de înaltă probitate morală. Prin activitatea sa exemplară în cadrul administrației […]
1 septembrie 2025
Dragi elevi, stimați profesori și părinți, Cu ocazia începutului unui nou an școlar – sărbătoarea Primului Sunet – adresez cele mai sincere felicitări tuturor celor implicați în procesul educațional din raionul Șoldănești! 1 Septembrie este un moment simbolic care marchează nu doar revenirea la școală, ci și un nou început, plin de emoție, speranță și […]
28 august 2025
Pe data de 27 august 2025, locuitorii orașului Șoldănești au marcat cu emoție și mândrie Ziua Independenței Republicii Moldova, în cadrul unui eveniment festiv desfășurat în Parcul de Cultură și Odihnă. Manifestările dedicate celor 34 de ani de independență au reunit comunitatea locală într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică, dans și mesaje de unitate națională. […]
27 august 2025
Astăzi, 27 august, cu prilejul marcării Zilei Independenței Republicii Moldova și sărbătorii naționale „Limba Noastră”, în orașul Șoldănești a avut loc un miting solemn cu depunere de flori la Monumentul eroilor căzuți pentru independența Republicii Moldova. La eveniment au participat: Conducerea raionului Șoldănești, reprezentanți ai subdiviziunilor Consiliului raional, angajați ai serviciilor publice desconcentrate, precum și […]
25 august 2025
Stimați cetățeni ai raionului Șoldănești, Consiliul Raional Șoldănești vă invită cu drag să participați la dubla sărbătoare națională: „Ziua Independenței Republicii Moldova” și ”Limba Noastră”, care va avea loc în data de 27 august. Evenimentul va începe la ora 10:00, cu depuneri de flori la monumentul eroilor căzuți pentru independență, situat lângă Inspectoratul de Poliție […]
22 august 2025
Recent, în biroul Președintei raionului Șoldănești a avut loc ședința Comisiei pentru evaluarea indicatorilor de performanță ai activității Instituțiilor Medico-Sanitare Publice (IMSP) din raion, comisie instituită prin Decizia Consiliului Raional Șoldănești nr. 3-14 din 30 mai 2024, privind instituirea comisiei de evaluare și validare a acestor indicatori. Evaluarea s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Regulamentului […]