Spre tine Doamne, ne-ndreptăm și inima şi gândul
19 aprilie 2023
Festivalul raional al cântecului pascal „Cu gândul la Tine Doamne”a devenit deja o frumoasă tradiție pe care obișnuim să o desfășurăm într-o atmosferă plină de comuniune sufletească și dragoste creștinească în Sfânta Săptămână a Paștelui, în curtea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Cușelăuca – loc binecuvântat de Dumnezeu.
Anul curent, într-o oază de linişte şi împăcare duhovnicească festivalul s-a desfășurat la 18 aprilie. Ghidați de Lumina Învierii, organizatorii: Secția Cultură, Tineret și Sport a Consiliului raional Șoldănești, în parteneriat cu comunitatea Mănăstirii reprezentată de Preacuvioasa stareță maica-egumenă Vera și a Protopopiatului Șoldănești au readus tradițiile și obiceiurile pascale, promovând valorile creștin-ortodoxe prin cântare duhovnicească.
Oaspetele de onoare al festivalului – dl Nicolae Mîndru, președintele raionului, în discursul său a menționat că „Învierea este un act divin ce dă o nouă existență firii noastre, este piatra de temelie a creștinității și are un farmec deosebit ce reiese atât din semnificaţia religioasă, cât şi din tradiţii.
Mesajul divin al acestei sărbători îl resimțim cu toții: adulţi, bătrâni şi copii, deopotrivă. Acesta este triumful credinței și al speranței pentru întărirea păcii și a prosperității în casele noastre, în raionul nostru în țara noastră”.
Dlui a mai menționat „că doar la Mănăstire, de fiecare dată regăsim pacea și bucuria întâlnirii cu cei apropiați întru Hristos”, mulțumind cu recunoștință Maicii Starețe Vera, cu ai cărei binecuvântare și ajutor se reușește de fiecare dată organizarea unei adevărate sărbători a sufletului.
Dl președinte a mulțumit și celor 24 de colective artistice prezente la Festival, exprimându-și admirația față de talentul și dedicația acestora pe care le folosesc întru slăvirea celor înalte manifestându-și speranța că prin aportul lor se va asigura continuitatea acestui festival care merită a fi păstratat și organizat pentru generațiile viitoare.
Ghidați de neobosita prezentatoare dna, Tatiana Vrăjitoru, colectivele artistice conform tragerii la sorți au suit rând pe rând în scena improvizată din curtea Mănăstirii, revărsând din plin asupra sufletelor tuturor un val de bucurie şi speranță, iar la final, de către organizatori acestea au fost răsplătite cu binemeritata diplomă de participare, aplauze și desigur bănuți.
Felicitări și bravo tuturor pentru implicare și organizare, fiindcă doar împreună, prin efort comun, contribuim la înmulțirea și dăinuirea binelui, frumosului, armoniei, toleranței și dragostei.
Lilia Botnarenco, șefa Secției Administrație Publică
Tweet