Șoldănești a sărbătorit cu mândrie 34 de ani de independență a Republicii Moldova – un eveniment al unității, tradiției și emoției naționale

28 august 2025

Pe data de 27 august 2025, locuitorii orașului Șoldănești au marcat cu emoție și mândrie Ziua Independenței Republicii Moldova, în cadrul unui eveniment festiv desfășurat în Parcul de Cultură și Odihnă.

Manifestările dedicate celor 34 de ani de independență au reunit comunitatea locală într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică, dans și mesaje de unitate națională.

Momentul central al zilei l-a constituit spectacolul artistic, care a adus pe scenă interpreții și colectivele artistice ale Căminului de Cultură „George Coșbuc” din orașul Șoldănești, dar și invitați speciali din România – Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași, care a încântat publicul cu un repertoriu autentic, plin de energie și tradiție.

De asemenea, programul evenimentului a inclus, în prima parte a zilei:
• Ceremonia de depunere de flori la Monumentul Eroilor.

În a doua parte a zilei, au avut loc:
• Mesaje oficiale din partea Președintei raionului Șoldănești, dna Aliona Pînzari, și a deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, dl Radu Marian;
• Expoziții și ateliere de promovare a obiceiurilor și tradițiilor neamului.

Prin aceste manifestări, orașul Șoldănești a adus un omagiu valorilor naționale și a demonstrat, încă o dată, spiritul unit și ospitalier al comunității sale.

Consiliul Raional Șoldănești adresează mulțumiri tuturor participanților, artiștilor și colaboratorilor care au contribuit la reușita acestui eveniment de suflet.