Președinta raionului Șoldănești, doamna Aliona PÎNZARI, a felicitat angajații din domeniul protecției sociale cu prilejul Zilei profesionale

22 septembrie 2025

Cu prilejul Zilei profesionale „Ziua lucrătorului din sfera protecției sociale”, Președinta raionului Șoldănești, doamna Aliona PÎNZARI, a participat astăzi, 22 septembrie 2025, la evenimentul dedicat acestei importante sărbători care a fost desfășurat în incinta Casei de Cultură ”G.Coșbuc” din Șoldănești, unde a avut loc ceremonia organizată de Structura Teritorială de Asistență Socială Șoldănești.

În cadrul acesteia, doamna președintă a adresat un mesaj de felicitare tuturor lucrătorilor din domeniul protecției sociale, exprimând recunoștință pentru activitatea pe care o desfășoară zilnic în sprijinul persoanelor aflate în dificultate.

Cu această ocazie, le-au fost oferite flori și diplome de apreciere, în semn de mulțumire pentru profesionalismul, empatia și devotamentul de care dau dovadă.

În cadrul discursului său, președinta raionului a subliniat importanța muncii depuse de angajații din domeniul social:

„…Este o onoare și o plăcere să adresez sincere felicitări tuturor celor care activează în acest domeniu adesea dificil, dar esențial pentru funcționarea unei societăți solidare și echitabile.
Profesia pe care o practicați este una dintre cele mai nobile, dar și dintre cele mai solicitante. Munca voastră presupune nu doar profesionalism și competență, ci și empatie, răbdare și o profundă dedicare față de oameni.
Voi sunteți cei care stați alături de persoanele aflate în dificultate – vârstnici, copii, persoane cu dizabilități, familii vulnerabile – oferind sprijin, consiliere și, cel mai important, speranță.
Chiar și în condiții dificile, cu resurse limitate, continuați să fiți un sprijin de nădejde pentru cei mai vulnerabili membri ai comunității. Pentru toate eforturile depuse zi de zi, pentru omenie, dăruire și spiritul de sacrificiu pe care îl demonstrați constant, vă exprim întreaga recunoștință și aprecierea.
În mod deosebit, vreau să adresez un gând de admirație și respect tuturor celor care ați demonstrat în mod constant că profesionalismul se împletește cu umanitatea, că vocația și responsabilitatea pot face diferența reală în viața celor aflați în nevoie
”… a relatat Președinta raionului.

Ulterior, doamna Aliona PÎNZARI a vizitat sediile Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Șoldănești și ale Casei Teritoriale de Asigurări Sociale, unde a continuat să transmită personal felicitări și urări de bine angajaților acestor instituții, oferindu-le la rândul lor flori și diplome de gratitudine.

Acțiunile de astăzi reflectă respectul și susținerea conducerii raionului  pentru toți cei care contribuie, prin munca lor, la asigurarea unei vieți mai bune pentru cetățenii aflați în situații dificile

Text: Aliona BULICAN, specialist superior în relații cu publicul

Foto: Natalia CHICU, specialist