Directorul general al Campaniei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion DODON, în vizită de lucru la Șoldănești
22 iulie 2025
Conform orarului de vizitelor de lucru în teritoriu a membrilor Guvernului Republicii Moldova, azi, 22 iulie curent, în incinta Consiliului raional Șoldănești a fost în vizită de lucru dl DODON Ion, Director general al CNAM, unde a avut întrevedere cu reprezentați ai APL-I, serviciilor desconcentrate și descentralizate, directorii Instituțiilor medico-sanitare publice din raion și reprezentanta CNAM în teritoriu.
La întrevedere au participat și Președinta raionului Șoldănești, Aliona PÎNZARI, șefa-adjunctă a OTO a Cancelariei de Stat, Aurica CONDREA și vicepreședintele raionului, Nicolae MÎNDRU împreună cu șefii din subordinea CR.

În cadrul discuțiilor, Directorul general al CNAM a prezentat activitatea instituției și s-a arătat interesat de problemele cu care se confruntă populația din raionul Șoldănești. Acesta a subliniat importanța clarificării aspectelor neînțelese și a exprimat încrederea că, în cele din urmă, se va ajunge la un numitor comun, în special în ceea ce privește insuficiența resurselor financiare necesare pentru buna desfășurare a activității IMSP-urilor.

Totodată, a menționat aspecte legate de asigurarea gravidelor și a copiilor, precum și despre modul în care au fost repartizate și utilizate fondurile alocate pentru buna funcționare a instituțiilor medicale din raion. S-a referit și la accesul populației la medicamentele compensate, apreciind că acestea au fost suficiente.

De asemenea, s-a făcut referire la proiectul de renovare a blocului alimentar din cadrul IMSP Spitalul Raional Șoldănești, menționând că astfel de proiecte se desfășoară în întreaga țară și că toate proiectele pentru care s-a aplicat au fost finanțate integral.
Participanții la ședință au abordat probleme de genul:
- Existența unor diferențe între categorii privind achitarea poliței de asigurare obligatorie, fapt ce pare lipsit de echitate;
- Posibilitatea scutirii de la plata primei de asigurare pentru anumite categorii, în cazul în care se confirmă lipsa veniturilor;
- Tratamentul preferențial acordat persoanelor care achită direct serviciile medicale, comparativ cu cele asigurate;
- Timpul îndelungat de așteptare pentru unele investigații medicale, ce pot depăși chiar și trei luni;
- Necesitatea de a adera la proiectele CNAM pentru lucrări de reparație și întreținere a clădirii CMF „Trei Medici” din satul Olișcani;
- Rețeaua de telefonie indisponibilă la IMSP Institutul de Cardiologie, care îngreunează programarea pacienților;
- Se propune ca persoanele care achită regulat polița de asigurare obligatorie și nu beneficiază de servicii medicale să fie stimulate prin facilități precum: acordarea de foi sanatoriale, tratament stomatologic gratuit sau vouchere pentru servicii de masaj.


În continuare, oficialii au efectuat vizite la IMSP Spitalul Raional Șoldănești, IMSP Centrul de Sănătate Șoldănești și IM Centrul Raional Stomatologic, unde au fost evaluate contribuțiile CNAM în aceste instituții.


A.Bulican, specialist superior în relații cu publicul
Tweet