Consilierii raionali întruniți în ședință ordinară

16 august 2024

Conform Dispoziției Președintei raionului nr.52 din 5 august 2024, consilierii raionali s-au întrunit în ședință ordinară la data de 15 august curent.

Ședința a fost prezidată de dna Covali Adriana, consilier raional la care au fost prezenți 25 consilieri raionali din cei 27 aleși.

În cadrul ședinței au fost abordate chestiuni ce țin de audierea raportului  despre executarea bugetului raional pe  semestrul I al anului 2024, corelarea bugetului raional pe anul 2024, alocarea mijloacelor din Fondul de rezervă, alocarea mijloacelor din componenta raională, cu privire la activitățile de încorporare a recruților cu anul nașterii 1997-2007 în serviciul militar în termen, cu termen redus şi serviciul civil înoctombrie 2024  – ianuarie 2025, cu privire la activităţile de luare în evidenţă militară a tinerilor a.n.2009 şi celor ce nu au fost luaţi în evidenţă militară din diferite motive în timpul stabilit, transmiterea cu titlu gratuit a unor bunuri proprietate publică, aprobarea actelor de inventariere, expunerea la licitație publică ,,cu strigare” de dare în locațiune a unei încăperi, transmiterea  costurilor investiționale, cu privire la constatarea faptelor, asigurarea interimatului, aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului la funcția de director al IM Centrul Stomatologic raional Șoldănești, anunțarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de director al IM Centrul Stomatologic raional Șoldănești, instituirea comisiei de concurs pentru funcția de director al Centrului raional Stomatologic Șoldănești, stabilirea suplimentului la salariu, modificarea unei anexe, aprobarea Programului de activitate al Consiliului raional Şoldăneşti pentru trimestrul IV al anului 2024, desemnarea candidaturilor  membrilor pentru constituirea organelor electorale a CECE II.

Suplimentar, a fost inclusă în ordinea de zi, întrebarea cu privire la instituirea unei comisii.

Pentru a face cunoștință cu deciziile menționate mai sus, cetățenii sunt îndemnați să acceseze pagina www.soldanesti.md la compartimentul Transparență decizională.