Cunoștințe și practici moderne pentru fermieri – la Ziua Câmpului din Peciște

15 septembrie 2025

Recent, șeful Direcției Agricultură și Alimentație, domnul Maxim LOSENCO, împreună cu șeful Serviciului Relații Funciare și Cadastru, domnul Radu COREȚCHI, din cadrul Consiliului raional Șoldănești au participat la Ziua Câmpului „Școala de Câmp a Fermierului” (SCF), eveniment specializat în cultivarea sorgului, desfășurat în satul Peciște, raionul Rezina, pe terenul agricol al SRL „TVS-COMP”.

Evenimentul a inclus atât sesiuni teoretice, organizate în sala Primăriei Peciște, cât și activități practice desfășurate pe terenul cultivat cu sorg al companiei „TVS-COMP” (administrator: Vasile Tonu).

În cadrul „Zilei Câmpului” au fost abordate următoarele aspecte practice și tehnice:

  • Evaluarea productivității biologice a culturii de sorg înainte de recoltare;
  • Determinarea umidității boabelor la momentul recoltării;
  • Reglajele optime ale combinelor agricole;
  • Analiza costurilor și veniturilor generate de cultivarea sorgului;
  • Recomandări practice pentru fermieri privind alegerea hibrizilor, densitatea de semănat, fertilizarea și stabilirea momentului optim de recoltare.

S-a evidențiat faptul că sorgul, denumit și „cămila vegetală” datorită rezistenței sale remarcabile la secetă, reprezintă o cultură agricolă de viitor — profitabilă, eficientă și adaptată condițiilor climatice actuale.

Participanții s-au implicat activ în discuții, au adresat întrebări relevante și au împărtășit experiențe din propria activitate agricolă, demonstrând că schimbul de cunoștințe între fermieri este o resursă esențială pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agricol.

Evenimentul a fost apreciat ca fiind productiv și motivant, oferind fermierilor încrederea și informațiile necesare pentru a extinde suprafețele cultivate cu sorg în anii următori.