Ședință de planificare urmată de consultări publice

23 martie 2022

La ședința de planificare de luni 21 martie 2022 au fost discutate mai multe probleme de actualitate ce se petrec în raion dar și în activitatea zilnică a subdiziunilo și instituțiilor competente, dintre cele mai importante fiind următoarele:   

Potrivit șefului Centrului de sănătate Șoldănești, Constantin Balanici situația pandemică din raionul Șoldănești se ameliorează simțitor, astfel că din 87 persoane testate la coronavirus doar 2 s-au dovedit a fi pozitive. În rest 9 persoane se află la tratament la domiciliu, iar sub supraveghere medicală se află 2 persoane din raion. Șeful Centrului  a ținut să mulțumească   tuturor celor implicați în campania de donare  a sângelui desfășurată recent la Cotiujenii Mari, în special administrației primăriei și Consiliului raional pentru contribuția financiară alocată pentru fiecare persoană donatoare.  

Despre situația refugiaților din raion a vorbit șefa Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului Șoldănești, Svetlana Rotundu informație pe care o colectează zilnic prin intermediul Serviciului de Asistență Comunitară din cadrul Direcției. Conform situației  din data de 22 martie 2022, numărul refugiaților din raion constituie 127 persoane,  localitățile cu numărul cel mai mare de refugiați fiind Cotiujenii Mari – 33,   or. Șoldănești -30 și satul Olișcani -12.

Dna Violeta Popa, șefă a Direcției Învățământ a informat că la moment sunt 2 cereri de încadrare în etapa școlară a copiilor refugiaților veniți din Ucraina, care  la moment sînt înscriși în cadrul  IP Gimnaziul Olișcani în calitate de elevi audienți.

Șeful Secției pentru Situații Excepționale Șoldănești, Lilian Cazac a comunicat că săptămâna trecută angajații secției au fost implicați în acțiuni de lichidare a focului, în total- 39 de intervenții. Incendii de proporție au fost în satul Salcia,  în aria localității Mihuleni unde au ars în jur de 250 ha de iarbă uscată. La fel, un incendiu de proporții a izbucnit în valea Nistrului la Poiana, acolo fiind înregistrat și un pericol de incendiere a livezii, dar datorită intervenției prompte a Unității de salvatori și pompieri și a angajaților  de la Silvicultură   răspândirea focului a fost oprită. În acest context, pe lîngă intensificarea acțiunilor de informare a populației despre pericolul și ilegalitatea acțiunilor de incendiere intenționată a vegetației uscate, președintele raionului, Nicolae Mîndru a propus ca la următoarea ședință de lucru cu primarii de informat pe aleșii locali despre necesitatea formării în fiecare localitate a unui grup de voluntari pentru pentru a putea întreprinde acțiuni de prevenție înainte de venirea serviciilor specializate.

Leonid Paierele, șef al Inspecției pentru Protecție Mediului Șoldănești a informat pe cei prezenți despre importanța organizării campaniilor de salubrizare a localităților, despre inițiativa de a organiza acțiuni similare și în acest an,  vorbind despre dauna adusă  mediului din cauza poluării cu deșeurile lăsate pe străzi, fâșii forestiere, spații verzi dar și pe terenul aferent a fiecărei instituții sau agent economic. Anume în acest scop la demersul IPM Șoldănești, prin Dispoziția președintelui în raion a fost insituită zi sanitară în fiecare vineri pe durata Campaniei de salubrizare.

După ședința de planificare au fost  supuse consultărilor și dezbaterilor publice proiectele de decizii Nr.2-1 ”Cu privire la aprobarea executării bugetului raional pe anul 2021” și Nr. 2-14 ”Cu privire la aprobarea Planului local de acțiuni anticorupție a Consiliului raional Șoldănești pentru anii 2022-2023” unde raportorii au enunțat prevederile principale ale proiectelor de acte administrative propuse spre aprobare în ședința ordinară a Consiliului raional Șoldănești din 24.03.2022 primind recomandările și sugestiile de rigoare.