Mesaj de felicitare din partea președintelui raionului Șoldănești, Nicolae Mîndru cu prilejul ”Zilei Internaționale a Persoanelor în Etate”

1 octombrie 2021

Dragi  veterani, părinți și bunei !

La 1 octombrie sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor în Etate, ziua celor mai puternici oameni, cărora le datorăm tot ceea ce avem astăzi: patrimoniul și valorile pe care le-au transmis din generații în generații, au educat și au crescut oameni, s-au dedicat și au muncit până la sacrificiu, pentru a construi societatea în care trăim astăzi. Tot această zi, ne reamintește cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor.

Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate este marcată  cu scopul de promovare a drepturilor persoanelor în etate, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială. Avem datoria să ne schimbăm atitudinile şi percepţiile faţă de persoana vârstnică şi să creăm acele punţi de solidaritate între generaţii, care să asigure păstrarea demnităţii umane pe tot parcursul vieţii.

  În această zi semnificativă permiteţi-mi, în numele meu personal şi al Consiliului raional Șoldănești, să-mi exprim stima şi profunda admiraţie faţă de munca asiduă şi devotamentul, depuse, pe parcursul anilor, pe tărâmul în care aţi activat, faţă de succesele pe care le-aţi înregistrat. Sunteți un izvor nesecat de experiență și cunoștințe, tezaurul de ieri, astăzi și de mâine.

Vă mulțumim pentru înțelepciunea și sfaturile la care apelăm mereu și Vă urăm să aveți parte de sănătate, pace, bunăstare, respect şi dragoste din partea celor apropiaţi, aprecierea celor din jur și o viaţă cât mai lungă și plină de bucurii alături de colegii mai tineri  și persoanele dragi ! Vă doresc din toată inima o viaţă mai bună şi, împreună cu generaţiile ce ne urmează, să dăm ani vieţii, şi, mai ales, viaţă anilor !

Cu profund respect, președintele raionului Șoldănești,

Nicolae MÎNDRU