Mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorii profesionale „Ziua lucrătorului din sfera protecției sociale a populației”
17 septembrie 2023
Mult stimați lucrători din domeniul protecției sociale a populației!
Cu prilejul sărbătorii profesionale „Ziua lucrătorului din sfera protecției sociale a populației”, care este consemnată anual în Republica Moldova în a treia duminică a lunii septembrie, Vă adresez cele mai sincere și calde felicitări, urări de sănătate, bucurie și respect.
Profesia de asistent social poate fi considerată mai mult o vocaţie decât o profesie. La baza ei stă dorinţa de a-i ajuta pe alţii şi de a contribui la schimbarea în bine a vieţii persoanelor care au nevoie de grijă şi atenţie deosebită.
Cu aceste gânduri Vă doresc să aveți parte de multe și frumoase realizări în consolidarea și dezvoltarea domeniului protecției sociale. Cu toții cunoaștem greutățile cu care Vă confruntați zilnic și încurajăm efortul depus de Dumneavoastră pentru domeniul în care activați. Suntem recunoscători și mândri de competența profesională de care dați dovadă în diferite situații de risc, de operativitate în ajutorarea persoanelor vulnerabile și de dragostea și omenia cu care contribuiți la soluționarea problemelor stringente. Dumneavoastră sunteți cei care zi de zi încercați să aduceți o rază de lumină în inimile și casele celor nevoiași. Pentru devotamentul, onestitatea, omenia și spiritul de sacrificiu Vă exprim gratitudinea și profunda recunoștință. Vă doresc să fiți înconjurați mereu de dragostea apropiaților, respectul, fidelitatea colegilor și recunoștința cetățenilor pentru binele cărora activați.
Cu profund respect, Nicolae Mîndru, președintele raionului Şoldăneşti
