Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor

1 iunie 2020

Ziua Internaţională a Copiilor pe care o celebrăm în fiecare an , în prima zi de vară este un prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om –copilăria. Această zi a fost menţionată pentru prima dată  la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor de la Geneva în august 1925,  la care reprezentanţi din 54 de ţări au  adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului.

 Copilăria este oaza inocenței și a sincerității. Este o lume aparte, miraculoasă, care,  aidoma unui foc uitat nestins, se poate aprinde oricând în noi atunci când suntem cuprinşi de dor pentru acest paradis pierdut.

            Copiii sunt un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu pentru familie şi societate şi trebuie să-i preţuim şi să-i educăm. Această frumoasă sărbătoare vine să ne reamintească nouă, maturilor, de responsabilitatea pe care o avem faţă de copii, căci creşterea lor trebuie realizată cu multă iubire şi grijă părintească. Pentru că dezvoltarea plenară şi armonioasă a personalităţii lor este nevoie ca ei să crească într-un mediu familial şi atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere.

 De aceea cu cât mai multă grijă, atenţie şi afecţiune vom investi în ei, cu atât mai fericiți vor fi și un viitor mai prosper vor avea.

Dragi copii! Fie ca zâmbetul şi lumina din ochii voştri să ne umple mereu inimile de bucurie.Să aveți o copilărie fericită alături de cei apropiați!

Copilărie fericită tuturor!

Cu mult drag , din partea preşedintelui raionului Şoldăneşti,

Nicolae MÎNDRU