Federaţia Naţională de Fotbal a organizat un seminar de instruire pentru specialiştii din teritoriu

15 iulie 2021

La data de 14 iulie 2021 arbitrii de fotbal, precum și o parte din specialiștii responsabili de domeniul sportului din raionul Șoldănești au participat la un seminar organizat de Federația Națională de Fotbal din Republica Moldova. Genericul acestei instruiri a fost ,,Schimbările de bază a Regulilor de Joc în fotbal 2019-2021”. În toate competițiile fotbalistice de pe teritoriul Moldovei au fost introduse mai multe schimbări operate de International Football Association Board (IFAB) în Regulile Jocului pentru ultimii 2 ani. Schimbările au intrat în vigoare de la data de 1 august 2019.

În cadrul acestui seminar participanții au fost familiarizați cu o serie de măsuri care schimbă modul în care vor fi interpretate anumite situații de joc. Toate modificările se înscriu în cel puțin unul dintre cele trei domenii principale ale inițiative, şi anume : îmbunătățirea comportamentului jucătorului și a creșterii respectului; mărirea timpului de joc; creșterea nivelului de echitate și atractivitate.

Aducem sincere mulțumiri formatorilor pentru plusul de valoare adus competenţelor arbitrilor din raionul Șoldănești, care la rândul lor vor aplica în practică noile reguli ale jocului, iar echipele de fotbal vor avea parte de un arbitraj corect, transparent și egal pentru toți. Play Fair!

Rodica Cazacu, specialist Secţia Cultură, Tineret şi Sport Şoldăneşti