Documentarul “Maluri” de Lucia Tăut a fost lansat în premieră la Vadul-Raşcov

19 iulie 2021

La finele săptămânii trecute, în ziua de 16 iulie 2021, sala Casei de cultură din satul Vadul-Raşcov a fost gazda unui eveniment cultural inedit.  Multă lume din mai multe părţi ale raionului  s-au adunat pentru a asista la premierea filmului documentar „ Maluri” regizat de Lucia Tăut, avându-l în calitate de producător pe Mircea Surdu – director „Telefilm Chişinău”. Partenerii ai evenimentului au fost primăria comunei Vadul-Raşcov şi Consiliul raional Şoldăneşti. Pe lîngă echipa de producţie, în sală au fost  prezenţi şi protagoniştii filmului, care la urcare în scenă au fost întâmpinaţi cu aplauze .

Oaspeţii evenimentului au avut ocazia să facă cunoştinţă cu talentul meşterilor populari din zonă ale căror lucrări au fost prezentate într-o expoziţie de artizanat special amenajată la intrare.

             Avându-se în vedere că documentarul a fost realizat în Vadul-Raşcov, băştinaşii au fost surprinşi să urmărească scene din viaţa lor cotidiană dar şi să redescopere priveliştile Nistrului imortalizate în pelicula cinematografică. Filmul a prezentat într-o manieră realistă drama separării a rudelor de pe ambele maluri ale Nistrului, consecinţă a restricţiilor stabilite de autorităţi la trecerea frontierei,  despre modul în care oamenii găsesc fericirea în lucruri simple, scene rustice despre traiul de la ţară,   dar şi farmecul naturii de pe malurile bătrânului fluviu.            

            La premieră a fost prezenţi  atât preşedintele raionului – Nicolae Mîndru cît şi primarul  comunei  Vadul-Raşcov – Sergiu Guţan. Ei au adresat cuvinte de mulţumire şi elogiu faţă de munca regizoarei Lucia Tăut, a întregii echipe de filmare, dar şi de apreciere pentru faptul că au ales localitatea Vadul-Raşcov ca platou de filmare, le-au urat cît mai multe realizări şi  noi proiecte creative  de succes.  Filmul „Maluri” a fost realizat cu susţinerea  Programului UE „ Măsuri de promovare a încrederii” implementat de PNUD.