Direcţia Învăţământ a desfăşurat o şedinţa de lucru cu directorii instituţiilor de învăţământ general

24 noiembrie 2021

          La iniţiativa Direcţiei Învăţământ în ziua de marţi, 23 noiembrie curent, în incinta Sălii de protocol a Consiliului raional Şoldăneşti a avut loc o şedinţă de lucru cu directorii instituţiilor de învăţământ general din raion.  Conform ordinii de zi, la această şedinţă au fost abordate subiecte legate de parteneriatul dintre Inspectoratul de poliţie Şoldăneşti instituţiile de învăţământ din raion, cu privire la asigurarea managementului organizării anului de studiu 2021-2022 în contextul pandemic, implementarea Metodologiei privind repartizarea timpului de muncă a personalului didactic, consolidarea sistemului de motivare şi stimulare a performanţei profesionale, organizarea şi desfăşurarea sesiunii de iarnă, a.s. 2021-2022 şi altele.

          La şedinţă a fost prezent şi preşedintele raionului – Nicolae Mîndru care a venit cu un mesaj de încurajare şi mulţumire pedagogilor pentru efortul zilnic depus în exercitarea cu dăruire a profesiei în pofida dificultăţilor  cu care se confruntă . Apoi, împreună cu şefa Direcţiei Învăţământ –Violeta Popa au acordat ajutorul unic (îndemnizaţii) unor tineri specialişti aprobat în baza Deciziei Consiliului raional Şoldăneşti Nr. 6-3 din 05 noiembrie 2021.

          Tot la această şedinţă au fost înmânate certificate  pentru formatorii  care au participat cu succes la Programul naţional de instruire  „Didactica utilizării bibliotecii digitale –Educaţie online”.