La Șoldănești a fost marcată ,,Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice”

24 mai 2022

Sărbătoarea Națională ,,Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice”, care este consemnată anual în Republica Moldova în a treia sâmbătă a lunii mai, conform Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova din 17 decembrie 2015, a fost celebrată și în raionul Șoldănești, la data de 21 mai 2022, pe stadionul Primăriei or. Șoldănești.

 Evenimentul a fost  organizat de către Secția Cultură, Tineret și Sport, cu suportul financiar al Consiliului Raional Șoldănești, în colaborare cu Primăria Șoldănești și Direcția Învățământ Șoldănești, care  are drept scop promovarea sportului în societate, a modului sănătos de viață și a valorilor olimpice. De asemenea, a fost  un prilej în plus de a evidenția importanţa sportului în viaţa socială și rolul său în educaţia tinerei generaţii în spiritul valorilor olimpice, precum respectul, excelență și prietenia.  Sportul aduce tuturor generațiilor o viață mai sănătoasă și mai echilibrată, asigurând calea spre o societate mai bună.

Pentru a crea atmosferă de  sărbătoare, a fost organizată  Parada Sportivă. Sub acordurile unui marș sportiv interpretat de Fanfara ,,Dumbrava” a Consiliului Raional Șoldănești, au fost omagiați toți cei care au tangență directă sau indirectă cu domeniul sportului.

La Paradă, dar și la competițiile sportive, au participat 25 de echipe de sportivi din localitățile raionului Șoldănești.

În cadrul ceremoniei au fost aduse mulțumiri tuturor actorilor din domeniul sportului, iar pentru unii dintre cei mai buni specialiști care au obținut rezultate excepționale în domeniul sportului, s-au implicat activ la promovarea modului sănătos de viață și au adus o contribuție esențială la propagarea valorilor educaționale, președintele raionului Șoldănești a înmânat diplome și premii bănești.

La eveniment nu au lipsit nici dansurile sportive, care au fost prezentate de echipele de Majorete ale Instituțiilor Publice  ,,LT Răspopeni “ din satul Răspopeni și ,,LT Alexei Mateevici” din orașul Șoldănești. Nu este deloc ușor să pratici acest gen de sport, iar dansatoarele au demonstrat că au rezistenţă fizică ca  fotbaliştii, ritm ca dansatorii profesionişti şi flexibilitate proprie celor mai bune gimnaste.

În cadrul Sărbătorii ,,Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice” participanţii au evoluat la mai multe probe sportive, care s-au desfășurat paralel, cei mai buni dintre care, s-au ales cu locuri premiante, după cum urmează:

Armwrestling:

Locul I – Lefter Radu, s. Cobîlea

Locul II  – Trudov Ion, s. Cușmirca

Locul III – Prodan Ilie, s. Olișcani

Alergări 100m (masculin):

Locul I – Mija Oleg, s. Cotiujenii Mari

Locul II  – Drăguță Daniel, s. Răspopeni

Locul III – Zabulica Dumitru, or. Șoldănești

Alergări 100m (feminin):

Locul I – Gușan Valeria, s.Vadul Rașcov

Locul II  – Golub Mădălina, s. Alcedar

Locul III – Chibercea Cătălina, s. Alcedar

Alergări 1000m (masculin):

Locul I – Reu Iulian, s. Poiana

Locul II  – Horobrîh Eradj, s. Poiana

Locul III – Drăguță Daniel, s. Răspopeni

Alergări 1000m (feminin):

Locul I – Golub Mădălina, s. Alcedar

Locul II  – Bătrîncea Mihaela, s. Climăuții de Jos

Locul III – Cuzmici Felicia, or. Șoldănești

Bara fixă:

Locul I – Zabulica Dumitru, or. Șoldănești

Locul II  – Loghinov Cezar, s. Climăuții de Jos

Locul III – Vorotilă Ion, s. Vadul Rașcov

Ridicarea greutăţii 16 kg:

Locul I – Manea Marin, s. Cotiujenii Mari

Locul II  – Horobrîh Eradj, s. Poiana

Locul III – Susac Gheorghe, or. Șoldănești

Volei (masculin):

Locul I –  Echipa Primăriei Șoldănești

Locul II  – Echipa Primăriei Cobîlea

Locul III –Echipa IP LT ,,Alexei Mateevici” din or. Șoldănești

Volei (feminin):

Locul I –  Echipa Primăriei Cușmirca

Locul II  – Echipa IPLT ,,Alexei Mateevicidin or. Șoldănești

Locul III – Echipa Gimnaziului ,,Cușmirca”

Minifotbal ( maturi):

Locul I –  Echipa Primăriei Alcedar

Locul II  – Echipa Primăriei Pohoarna

Locul III –Echipa Primăriei Cotiujenii Mari

Minifotbal ( elevi ):

Locul I –  Echipa IP LT ,,Răspopeni”

Locul II  – Echipa IP LT ,,Cotiujenii Mari”

Locul III –Echipa IP LT ,,Ștefan cel Mare din orașul Șoldănești.

Lupta naţională ,,Trânta”:

Locul I  (peste 60 kg.) –  Bulat Daniel, s. Cușmirca

Locul I (până la 60 kg.) – Efremov Petru, or. Șoldănești

Locul I (până la 45 kg.) –Cebanenco Vitalie, s. Salcia

S-a demonstat că în domeniul sportului se muncește și în raionul Șoldănești, acest lucru a fost vizibil după modul de implicare, participare dar și de succesele obținute. Administrația Publică de nivel II întotdeauna a oferit suportul necesar pentru dezvoltarea acestui domeniu –  atât de greu, dar atât de frumos – sportul.

Sportul înseamnă sănătate, autodepășire și dezvoltare personală. Vă îndemnăm să considerați acest mesaj o sursă de inspirație. Încurajați-vă familiile, prietenii, colegii, vecinii să se alăture și să includă sportul în viața lor, pentru că mișcarea și modul sănătos de viață contribuie la dezvoltarea societății noastre.

Sportivii sunt adevărați ambasadori de imagine ai țării noastre în întreaga lume, iar succesele lor mereu ne fac să ne simțim mândri. În acest context, și cu ocazia Sărbătorii Naționale ,,Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice”,  urăm întregii comunități sportive mult curaj, multă perseverență şi cât mai multe victorii în toate competițiile.Vă aducem sincere mulțumiri  pentru entuziasmul nesecat și pentru demnitatea cu care promovați acest domeniu.

Cazacu Rodica, specialist Secția Cultură, Tineret și Sport Șoldănești