Ziua diasporei a readus acasă băștinașii din comuna Cotiujenii Mari la o frumoasă sărbătoare

23 august 2022

 În data de 20 august 2022 locuitorii comunei Cotiujenii Mari au savurat din aromă unei dintre cele mai așteptate sărbători ale verii, revăzându-se în incinta Căminului Cultural Cotiujenii Mari. E frumos să sărbătorești o aniversare, să faci un bilanț cu cifre impunătoare.

AO Asociația de Băștinași „Răzeșii” a împlinit deja 5 ani de la fondare. În această perioadă de activitate, datorită efortului comun al băștinașilor, primăriei, comunității locale în comună au fost atrase investiții în valoare de peste 16 mln lei în realizarea a 9 proiecte comunitare în diferite domenii: de infrastructură, sociale, economice. Mai mult ca atât, au fost atrase în proces și satele învecinate, ca Cobâlea și Rogojeni. Satul Cobâlea a reușit datorită colaborării și experienței acumulate să creeze propria Asociație de băștinași.

         În cadrul întâlnirii dedicate Zilei Diasporei s-au abordat mai multe teme cum ar fi :

 – implicarea AO AdB „Răzeșii”  la programul ,,Satul European”

 – importanța proiectului de reparare a sistemului de încălzire din Clădirea școlii nr. 1, numit ,,Ne reîntegram Acasă prin fapte concrete” , implicarea juniorilor și seniorilor în activitățile AdB,

 – afaceri prospere din comunitate cu promovarea brăndurilor locale :„ Mierea Razeșului ”, „Țuica răzeșească”

– dezvoltarea turismului din zona și promovarea festivalurilor:„ Ziua Daciei”, „La umbra stejarului”, crearea unei tradiții speciale pentru Comuna Cotiujenii Mari prin desfășurarea Festivalului Umorului.

         Un pas important pentru activitatea pe viitor, după finisarea programului PNUD/MiDL, este aderarea Asociației „Razeșii” la ,,Alianța Asociaților de Băștinași ” și alegerea unui reprezentant în numele Asociației și anume Juniorul Tocană Victoria. Aici, menționăm deschiderea noastră pentru satele raionului de a adera la AdB „Răzeșii” și a-și dezvolta potențialul, cum au făcut cobîlenii.

 Ulterior, s-a desfășurat un concert al artiștilor amatori din localitate, ei reuşind să creeze o atmosfera calduroasa, unde tradițiile și voia bună stau pe primul loc. De asemenea a fost organizată și o mica excursie spre pensiunea ,,Popasul Razeșului”-locul unde te cuprind amintiri și sentimentul de a ști ca ești Acasă.

         Ziua Diasporei este sărbătoarea ce strânge lume bună, ziua în care se împărtâşesc experiențe frumoase atât din partea băștinașilor cât și din partea celor reveniți de peste hotare. În aceasta zi se promovează tradiții, talente și se readuc zâmbete pe fețele tuturor.