Seminar cu tinerii fermieri pe marginea Regulamentului privind plățile în avans

2 august 2018

La data de 01 august curent, Direcția Agricultură și Alimentație Șoldănești, în comun cu  AgențiaTeritorială de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (ATIPA) Orhei, s-a întrunit în cadrul unui seminar cu inginerii cadastrali și tineri   fermieri din raionul Șoldănești, discutând pe marginea Regulamentului privind condițiile și procedura de acordare a subvențiilor în avans.

Seminarul a avut ca scop informarea producătorilor agricoli despre prevederile Regulamentului privind condițiile, criteriile de eligibilitate, submăsurile de sprijin privind acordarea subvențiilor în avans pentru proiectele start-up. Totodată, au fost oferite explicații și răspunsuri adresate de către producători, cu privire la noul Regulament.

În acest context, Valerian Corobcă, șeful ATIPA Orhei,a oferit producătorilor agricoli informații utile aferente subiectului sus menționat, discutând oportunitățile de finanțare acordate din partea statului prin prisma Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, oferind șanse reale tuturor doritorilor de a-și lansa și dezvolta o afacere în mediul rural.

D-nul Andrei Muțuțchi, șef al Direcției Agricultură și Alimentație, a luat cuvînt la deschiderea acestui eveniment, menționând că domeniul agriculturii pentru raion constituie un sector primordial ce necesită a fi valorificat și dezvoltat, încurajând astfel, tinerii și femeile debutanți să se implice activ în procesul de depunere a dosarelor de obținere a subvențiilor în avans.

Totodată, reprezentantul ATIPA Orhei a îndemnat toți producătorii agricoli debutanți să beneficieze de asistența financiară oferită din partea statului, contribuind împreună la dezvoltarea sectorului agricol din R.M.

Producătorii agricoli din raionul Șoldănești au salutat inițiativa statului de a susține tinerii și femeile fermieri, privind lansarea unei afaceri la ei acasă.

La sfîrșitul seminarului unii din participanți au  adresat diferite întrebări la această temă, și anume:

  • D-na Ana Cuceinic, inginer cadastral Șoldănești, a ridicat întrebarea cu privire la persoanele eligibile la acest program din punct de vedere a gradelor de rudenie cu alți agenți economici din domeniul agriculturii.
  • D-nul Nicolae Moscalu, fermier satul Cușmirca, s-a adresat intrebarea  ce ține viza de domiciliu a tinerilor și femeilor fermieri în raport cu amplasarea afacerii pentru accesarea subvențiilor în avans.
  • D-nul Petru Brădescu, șef AO Agro Farmer Consult, a avut un șir de întrebări pe tema subvenționării propriu- zisă.

În acest context, d-nul Corobcă Valerian, a informat auditoriul că pînă la data de 01 august curent,pentru subvenționare ,  au fost înregistrate 37 de dosare solicitate, în sumă de 6283000 lei și 25 de dosare autorizate, în sumă de 1691000 lei.