„Să devenim oameni cu nume, mai întâi de toate, trebuie să ne cunoaştem trecutul”

25 martie 2022

Sămăşcani ” – sat voievodal străvechi în regiune colinară, pe şoseaua Ignăţei-Şoldăneşti, între localităţile Pecişte şi Olişcani, aşezat pe valea pârăului Sămăşcani, care coboară din pădurea Dobruşa şi se revarsă în Nistru mai la nord de oraşul Rezina. Prima atestare documentară la 20 mai 1604.

 Pe moşia Sămăşcănenilor acum 800 de ani a dăinuit siliştea fortificată „Cetăţuia”, cu şanţ adânc de apărare, intrată în analele arheologice naţionale. Cu părere de rău în decursul timpului şi a tuturor schimbărilor nu s-a mai păstrat piatră pe piatră. Ca dovadă putem menţiona faptul că pe vremea kolhozului, au fost găsite obiecte vechi de copiii de la şcoală care erau scoşi la lucru la kolhoz. În prezent acel pământ este arabil.

Din vechime se ştie despre boierul Stoian şi desigur preotul Feodor Şerban, care a activat la anul 1836, asemenea şi alţi preoţi mai târziu la anii 1888 Sofroni Cobani şi Silvestru Culicinschi.

Ca o comoară nepreţuită avem biserica din sat cu hramul „ Naşterea Maicii Domnului”. Documentele şi săpăturile de construcţie ne dovedesc că sediul bisericii actuale, este pe o altă temelie care a fost construită până în 1901 şi ea activează până în prezent, timp de 120 de ani, cu unele întreruperi din motive politice. Odată cu construcţia bisericii din piatră, a fost ridicată şi şcoala parohială de patru clase, care se află în prejma bisericii, care drept exemplu ne serveşte, un certificat de absolvire a şcolii parohiale din anul 1914 a lui Luca Ilii Ion, cu disciplinile predate şi notele confirmate şi semnătura responsabililor a acestei şcoli.

Putem menţiona: unde este apă, acolo este viaţă…” ceea ce se vorbeşte despre localitatea noastră, având cinci izvoare, printre care:

  • „Ştefan cel Mare” ( care se află în centrul localităţii );
  • Izvorul „Tămăduirii” ( dinspre Răspopeni );
  • Izvorul „Sfintei Marii” ( mahalaua Huţuleuca );
  • Izvorul cu „Apă Pură” ( dinspre satul Fuzăuca );
  • Şi desigur Izvorul cel mare, care în prezent poartă cinstea „ Sf. Mare Mucenic Pantilimon”, despre el, se spune că în vechime, pe timpul nopţii se auzea zgomotul apei aproximativ 1,5 km distanţă.

Prima mențiune despre biserica din Sămășcanii de jos (Sfântul Ierarh Nicolae) în documentul păstrat de la 1811 confirmă că de când și de cine a fost ridicată această Biserică nu se știe. În documentul arhivei naționale se menționează următoarele: că în Sămășcanii de Jos, în partea de nord-est a satului este o Biserică din lemn ceea ce ne confirmă și înscrierea în cărțile de dările de seamă din anii 1811-1878 a Bisericii cu hramul ”Sf. Nicolae”. Pe acest loc în  prezent se afă doar „ Pristolul” vechii Biserici, ca un adevărat monument de cultură şi istorie, care dovedeşte că aproximativ până la anii mai sus numiţi, 1878 aceasta a activat. După spusele bătrânilor biserica a fost  incendiată, ca dovadă  a celor spuse sunt pietrele arse, găsite în timpul lucrărilor de renovare a „Pristolului”.

Moştenirea nepreţuită care am primit-o de la strămoşii noştri, suntem datori să o păstrăm cu dărnicie şi să o transmitem urmaşilor noştri din generaţie în generaţie.

Arhimandrit Mihail Făgurel

în colaborare cu directorul Casei de cultură din s. Sămășcani M. Colin