Recoltarea culturilor agricole din grupa a doua

10 septembrie 2018

Seceta din această primăvară le-a dat bătăi de cap agricultorilor. Agenții economici care recoltează floarea-soarelui spun că plantele au răsărit neuniform, iar acest fapt include cheltuieli mai mari pentru recoltare. Dar, în urma precipitațiilor abundente din luna iunie-iulie, situația s-a ameliorat semnificativ.

În mai multe gospodării agricole a raionului a demarat recoltarea culturilor din grupa a doua . Din cauza timpului canicular, în luna august, agricultorii au început recoltarea mai devreme Conform informațiilor parvenite la Direcția Agricultură și Alimentație, în anul curent în raion au fost semănate circa 7 mii ha de floarea-soarelui, ceea ce constituie cu 1 000 ha mai puțin decât în anul 2017.

Agenții economici din raion speră la o roadă bogată a culturii de floarea-soarelui. Din primele zile de recoltare se înregistrează o rodnicie de 2,2-2,5 tone la hectar. Suprafața semănată în anul curent, reeșind din condițiile climaterice, se planifică să fie recoltată în termen de 12-15 zile. În caz contrar, vom avea pierderi esențiale. Dacă anul trecut prețul unui kg de seminţe oleaginoase era de 5,5-5,7 lei, apoi în anul curent, ca și la alte culturi, preţul a scăzut. În prezent, producția crescută este solicitată la prețul de 5,20-5,30 lei/kg.

Paralel cu recoltarea floarei-soarelui a început și recoltarea soiurilor timpurii de soia și porumb. Prognoza  productivității porumbului la hectar va fi de 5-7 tone/ha. Concomitent cu recoltarea culturilor de grupa a II, se desfășoară intensiv pregătirea solului pentru semănatul culturilor de toamnă.

Maxim LOSENCO, specialist în problemele planificării şi prognozării producţiei agricole la Direcția Agricultură și Alimentație Șoldănești