Modificările legislaţiei în domeniul salarizării în sectorul real

1 noiembrie 2017

   Unul din elementele-cheie ale contractului individual de muncă este salariul. El reprezintă recompensa evaluată în bani, plătit salariatului de către angajator pentru munca prestată. Iar unul din principiile de bază de reglementare a raporturilor de muncă este garantarea dreptului fiecărui salariat la achitarea unui salariu care i-ar asigura o existenţă decentă lui şi familiei sale. Salariul trebuie să fie stabilit potrivit calificării, gradului de pregătire profesională şi competenţei salariatului, calităţii, gradului de răspundere pe care îl implică lucrările executate şi complexităţii lor.

   Astfel, în Republica Moldova, în sectorul real (unităţile cu autonomie financiară) actele normative de bază, care reglementează modul de stabilire şi achitare a salariului, sunt Codul Muncii (Titlul V „Salarizarea şi normarea muncii”), Legea salarizării nr. 847 din 14.02.2002, hotărîâea Guvernului nr. 743 din 11.06.2002  „Cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară”, hotărârea Guvernului nr. 165 din 09.03.2010 „Cu privire la cuantumul minim garantat în sectorul real”.

    Viaţa de zi cu zi introduce schimbările care se cer, inclusiv pe piaţa muncii. Astfel, prin hotărârea de Guvern nr. 242 din 26.04.2017, a fost modificată hotărîrea Guvernului nr. 165 din 09.03.2010 şi stability, “începând cu 1 mai 2017, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică, în continuare – unități) în mărime de 14,09 lei pe oră, sau 2380 de lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună”.

    Legislaţia permite unităţilor din sectorul real să stabilească atât sisteme tarifare de salarizare (sistemul tarifar de salarizare are ca componete principale: salariul tarifar pentru categoria I de calificare, coeficienţii tarifari pentru muncitori şi coeficienţi de multiplicitate pentru specialişti), cât şi sisteme netarifare de salarizare, unde salariul angajaţilor se stabileşte în dependenţă de performanţele individuale/colective ale salariatului, drept limită minimă fiind cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real. Alegerea sistemului de salarizare în cadrul unităţii se efectuează de către angajator după consultarea reprezentanţilor salariaţilor.

  Din motiv că unii angajatori din secotrul real, la stabilirea salariilor angajaţilor (indiferent de nivelul de pregătire profesională, cantitatea/complexitatea lucrărilor executate de salariat) respectau doar cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, stabilind acelaşi salariu atât pentru femeia de serviciu, cât şi pentru inginer, prin hotărîrea Guvernului nr. 294 din 11.05.2017 (în vigoare din 19.05.2017) a fost modificată hotărîrea Guvernului nr. 743 din 11.06.2002 (pct. 2 prim), statul stabilind cuantumurile minime ale salariilor de funcții stabilite, ca urmare a diferențierii lor în raport cu calificarea, gradul de pregătire profesională și de competență al salariatului, precum și cu gradul de răspundere pe care îl implică funcțiile/lucrările executate și complexitatea lor. De exemplu, salariul lunar al unui vânzător de produse alimentare în unităţile din secotrul real, care aplică sistemul netarifar de salarizare, încadrat pe 1,0 unităţi, din 19.05.2017 nu poate fi mai mic de 2856 de lei (2380 – cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real X cu coeficientul de multiplicitate 1,2 pentru muncitorii de calificare medie). Modificarea condiţiilor de retribuire a muncii, a salariului de funcţie, inclusiv majorarea salariului, în corespundere cu prevederile art. 68, alin. (1),(2) din Codul muncii, se efectuează în mod obligatoriu prin acord suplimentar semnat de părţi (de salariat şi angajator) şi anexat la contractul individual de muncă.

Tatiana ROMANOV, șef-adjunct la Inspecţia Teritorială de Muncă Orhei