Mesajul președintelui raionului Șoldănești cu prilejul sărbătorilor de iarnă

31 decembrie 2019

Dragi locuitori ai raionului Şoldăneşti!

Ultimele clipe ale anului sunt gata să treacă prin clepsidra timpului! Anul 2020 este aproape să-şi deschidă primele file albe, încă necunoscute.Anul 2019, care peste cîteva clipe se va scurge în istorie, a fost un an în care ne-am confruntat cu diverse probleme, frământări, dar, în acelaşi timp am realizat lucruri frumoase şi necesare locuitorilor din raion, am obţinut rezultate îmbucurătoare în învăţământ, sănătate, agricultură, sfera socială şi alte domenii. Anul 2020 va fi un an în care vom consolida ceea ce am început. În egală măsură va fi şi un an plin de începuturi trainice pentru viitor, un viitor pe care să îl clădim împreună şi tot împreună să ne bucurăm de el.

Sîntem în pragul Sărbătorilor creştine, cînd colindul îşi porneşte drumul de belşug şi veselie, cînd lumina divină ne pătrunde în casă şi în suflet pentru clipa cea de taină. Cu acest prilej Vă adresez sincere felicitări, urări de bine fericire şi sănătate.Fie ca farmecul acestor sărbători să Vă însoţească pe parcursul întregului an, iar 2020 să vă aducă armonie şi înţelegere, realizarea năzuinţelor şi împlinirea celor mai nobile gânduri, succese şi prosperitate în activitatea zilnică iar în casa fiecăruia să ningă cu belşug şi noroc, bunăstare şi cuget pentru înmulţirea faptelor bune.


    La Mulţi Ani şi Crăciun Fericit!

Cu respect şi aleasă consideraţie, preşedintele raionului Şoldăneşti, Nicolae MÎNDRU