Mesajul președintelui cu prilejul sărbătorilor de iarnă

28 decembrie 2017

Stimați cetățeni ai raionului Șoldănești!

          Cu prilejul Sfintelor Sărbători de iarnă, Vă adresez cele mai sincere urări de sănătate și fericire. Fie ca sărbătoarea Sfântă a Crăciunului să Vă umple casa de căldură, lumină, bucurie, dragoste și liniște sufletească!

          Farmecul acestor sărbători să Vă însoţească pe parcursul întregului an, iar Anul Nou 2018 să Vă aducă belşug în tot ceea ce faceți. Să treceți pragul noului an cu fața senină, să lăsați în urmă grijile și necazurile și să luați cu Voi cele necesare: bucuria din suflet și amintirile frumoase. Fie ca magia colindului străbun să Vă picure în suflet fiori de sfințenie, să vă deschidă porțile spre noi performanțe care vă vor ajuta să treceți peste toate încercările. În casele Dumneavoastră să dăinuiască liniștea și armonia, iar fiecare să fie tratat cu multă dragoste din partea celor dragi. Cele mai frumoase și nobile vise să-și găsească realizările, în activitatea zilnică să fiți susținuți de familie și să Vă bucurați de încrederea și sinceritatea celor apropiați.

          Urez tuturor cetățenilor sărbători frumoase, să fie cât mai aproape de tradițiile de acasă, să respecte și să iubească tot ce este frumos și sfânt. Or, noi, moldovenii, suntem oamenii înzestrați cu voință, inspirație, demnitate, talent, speranță și altruism, de aceea nu încetăm să credem într-un viitor mai bun și mai prosper.

Sărbători frumoase! La mulți ani!

Cu aleasă stimă, Svetlana ROTUNDU, președintele raionului Șoldănești