Mesaj de felicitare din partea președintelui raionului Șoldănești, Nicolae Mîndru, cu ocazia Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului

6 ianuarie 2021

Stimați locuitori ai raionului Șoldănești

 În aceste clipe, când suntem cuprinși cu toții de fiorul sărbătorilor de iarnă, iar colindătorii vestesc la ferestrele gospodarilor Nașterea Mântuitorului, vreau să vă adresez gândurile mele cele mai bune, însoțite de urări de sănătate, dragoste și recunoștință. Sper că frumuseţea iernii cu albul fulgilor de nea presăraţi peste gândurile noastre, cu dulcele ecou al colindelor, cu imaginea în suflet a celor dragi, să vă găsească în noul an mult mai împliniţi și fericiţi.

Nașterea Domnului este o sărbătoare a miracolului vieții și o celebrare a bunătății, compasiunii și generozității. Lumina sfântă a Crăciunului ne face să regăsim frumusețea tradițiilor și datinilor, ne aduce încredere, generozitate și putere de a face binele. În aceste clipe de reconciliere și pace să așezăm lumina Betleemului în inimile noastre și să deschidem cu generozitate brațele spre cei mai triști ca noi. Fie ca această sărbătoare să ne deschidă sufletele pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință și a le mulțumi celor care merită recunoștință. Să avem cu toții parte de pace, sănătate și mai ales de bucurii netrecătoare.

Crăciun fericit și sărbători binecuvântate!

Cu aleasă considerație, președintele raionului Șoldănești,

Nicolae MÎNDRU