Maxim Anghelenici din satul Cobîlea la 100 de ani

21 octombrie 2020

Astăzi, 21.10.2020 în casa dnului Maxim Anghelenici din satul Cobîlea e mare sărbătoare. Dumnealui a ajuns la frumoasa aniversare de 100 de ani! Cu  flori și cuvinte frumoase de felicitare (dar și un suport financiar) au venit să-l felicite dl Nicolae Mîndru, președintele raionului Șoldănești și dna Angela Ababei, primarul satului Cobîlea.

Domnul  Maxim Anghelenici, astăzi a ajuns la o vârstă frumoasă, o vârstă rîvnită de mulți dintre noi, o vârstă la care poate afirma sigur că este un Om fericit și realizat: a sădit un pom, a săpat o fântână, a zidit o casă  în care împreună cu soția Cristina au crescut și educat 6 copii, după care au urmat nepoți și strănepoți. Ajuns la acești ani,  poartă cu demnitate pe chip înțelepciune și lumină, iar în suflet putere și credință, calități ce definesc viața  unui om la superlativ. Viaţa e ca un vis, uneori frumos alteori umbrit de norii tristeţii, aceasta  la purtat pe omagiat   prin multe perioade de criză cum ar fi: foametea, deportările, război, dar  cu credință și frică de Domnul a reușit să învingă, devenind un Erou al timpurilor noastre. Domnul președinte i-a adresat alese cuvinte de felicitare exprimându-și întreaga recunoștință pentru activitatea de o viață: ”Dumneavoastră ați crescut și educat generații, ați clădit istoria neamului și rămâneți a fi la rădăcinile continuității. Stimate omagiat, Vă mulțumim pentru munca depusă și nopțile nedormite, pentru dragostea nemărginită cu care ați crescut și educat tînăra generație, și astăzi încărunțit de vreme, dar senin la chip, aveți destulă răbdare să ne ascultați și să ne învățați să privim cu mai multă înțelepciune la realitățile pământești.”

         La rândul nostru, îi dorim multă sănătate, să aibă parte de o bătrânețe fără tristețe, iar grija celor din jur să-i bucure mereu sufletul, căci lucrurile mici pe care le facem și le spunem au mare importanță. Un gest frumos poate să ia povara umerilor obosiți. O vorbă bună poate îndulci inima. Câtă bucurii izvorăsc deodată din lucrurile mici și simple, deci simplu, dar din suflet LA MULȚI ANI  și Dumnezeu să vă aibă în pază, multstimate domnule Maxim Anghelenici!