Întrunirea grupului de lucru privind organizarea şi desfăşurarea „Zilei memoriei”

28 februarie 2019

La data de 27 februarie 2019 în sala de audienţe a preşedintelui raionului Şoldăneşti, a avut loc întrunirea Grupului de lucru privind organizarea şi desfăşurarea Zilei Memoriei, consacrată celor căzuţi în conflictul armat din anii 1991-1992.
Din grupul de lucru au făcut parte: preşedintele raionului Şoldăneşti- doamna Svetlana Rotundu, vicepreşedintele raionului – doamna Nina Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă Şoldăneşti, domnul Ion Vidraşcu, preşedintele organizaţiei raionale a veteranilor din Afganistan, domnul Andrei Bulat, Vişniovîi Alexandru, specialist în domeniul recrutării la secţia Administrativ-militară Şoldăneşti, Ganea Lilia, şefa Secţiei Administraţie Publică Locală,Prisăcari Iurie- şeful Direcţiei Finanţe, Valentina Rotaru-şefa interimară a Secţiei Cultură, Tineret şi Sport, Grădinaru Alexandru- şef adjunct al Direcţiei Învăţămînt şi primarul oraşului Şoldăneşti – Cuculescu Ion.

Printre principale subiecte abordate au fost cele privind :

-organizarea mitingului de comemorare a a celor căzuţi în conflictul de pe Nistru;
– despre desfăşurarea în cadrul instituţiilor de învăţămînt din raion a orelor de educaţie patriotică şi de comemorare a eroilor căzuţi;
– ajutorarea materială a veteranilor şi familiilor celor decedaţi în război. precum şi a celor decedaţi în timp de pace, drept consecinţă a leziunilor şi traumelor suportate pe câmpul de luptă;
-implicarea tinerilor în acţiuni de voluntariat în scopul îngrijirii monumentelor şi mormintelor militare ale participanţilor căzuţi pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.

Prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova Nr.17 din 26 februarie 2010 ziua de 2 martie a fost consfinţită  drept  Zi oficială a  comemorării victimelor conflictului de pe Nistru, astfel că anul curent aceasta va fi celebrată al 9-lea an consecutiv.

Secţia Administraţie Publică Locală