| Un nou meşter popular îşi face drum în lume |
| Vineri, 08 Mai 2009 | |
|
Svetlana Beschieru locuieşte împreună cu familia la Cobâlea. Are grijă de cele două fiice, de casă, de loturile de pământ. De o habă de vreme, în timpul liber, a fost pasionată de crearea unui costum popular. Spune că deseori îl vedea şi în vis, ea tot modelându-l şi lucrând asupra lui zile, săptămâni, luni.
Anterior ş-a destăinuit şefei secţiei raionale Cultură, Liuba Vidraşco (care în prezent activează în calitate de secretar al Consiliului raional), că doreşte să creeze un costum naţional moldovenesc, frumos cum nu s-a mai întâlnit prin părţile noastre. Fiind încurajată de acest specialist în cultură, de a cărei părere şi poveţe a ţinut cont foarte mult, mai consultând şi ceva literatură la temă, trudind mai multe zile şi nopţi în şir (cam vreo jumătate de an), iată că a ajuns şi la un final fericit. Când a venit, îmbrăcată în costum şi opincuţe, la Consiliul raional, mai întâi a ţinut să se prezinte la dna Liuba Vidraşco pentru a-i asculta părerea. Era în al nouălea cer când a fost lăudată. Chiar dacă i s-a indicat la unele scăpări în lucru, totuna a înţeles că munca nu i-a fost în zadar şi că specialistul în cultură acceptă, aprobă şi încurajează ceea ce a făcut şi va mai face pe viitor. Iar Svetlana, după ce a arătat haina şi la alţi specialişti din Consiliul raional, s-a dus acasă cu gând nobil de a pune pe picior mai larg afacerea. Da, afacerea, fiindcă şi-a întemeiat o întreprindere individuală şi speră să creeze/tirajeze şi de-acum înainte costume naţionale moldoveneşti. Când cineva a întrebat-o dacă va vinde primul său costum, pe care ea l-a apreciat modest la vreo 2500-2800 de lei, a fluturat negativ din cap şi a răspuns prompt: ”Pentru nimic în lume! Acest costum îmi este scump ca un copil şi nu-l dau nimănui!”. Pare-se, în raionul Şoldăneşti îşi face drum spre creaţie şi frumos încă un meşter popular. Şi nu care va tiraja chibrituri sau lumânări, nici ţuruiece, ci chiar unul care ne poate duce faima în ţară şi peste hotarele ei cu cele mai frumoase costume naţionale autohtone. Dea Domnul să fie aşa, căci loc sub soare este pentru toată lumea şi raionul s-ar mândri nespus dacă specialişti din Cultură de pretutindeni ar bate drumul la Cobâlea, la Svetlana Beschieru, spre a comanda costume naţionale moldoveneşti pentru colectivele de artişti amatori (şi nu numai amatori) din localităţile unde activează. Între timp Svetlana Beschieru aşteaptă ca tatăl ei, Feodosie Rusu, să-i construiască şi instaleze stativele la care va lucra, deocamdată, împreună cu fiicele Stelina şi Maria-Marcelina, susţinută şi de iubita sa mamă Ecaterina, dar cel mai mult de soţul drag Oleg. Svetlana spune că dragostea de acest meşteşug popular i-a altoit-o încă în şcoală învăţătoarea sa de muncă Valentina Sandic. Această dragoste faţă de creaţia populară în meşteşugărit Svetlana Beschieru tinde s-o transmită fiicelor sale, dar şi altor fete şi tinere din sat, care vor manifesta interes. Sergiu Cumatrenco
|