Caz incitant la DASPFC Șoldănești
Joi, 16 Februarie 2017
  În după amiaza zilei de 9 februarie la sediul Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului din Șoldănești s-a adresat o mamă tânără cu un copil de numai jumătate de an. Avea o rugăminte ieșită din comun pentru această instituție raională...
  Mama, în vârstă de 19 ani, originară din raionul Rezina, a apelat la autoritatea tutelară din Șoldănești pentru a cere ajutor. Ajunsă într-o situație de impas, rămasă fără susținerea părinților sau a rudelor, fără loc de trai propriu și loc de muncă, ea a ajuns în stradă cu copilul în brațe. Disperată, a cerut ca fetița să fie plasată într-o instituție (pe o perioadă scurtă, până își va găsi o locuință și un serviciu stabil).
 Șeful Direcției, Vladimir Rusu, împreună cu Emilia Guja, șefa Serviciului Asistență Parentală Profesionistă, și Igor Namolovan, specialist în drepturile copilului, au reacționat promt și până a doua zi cazul a fost soluționat. Specialiștii nominalizați au perfectat dosarul pentru a plasa copilul în Centrul social de tip familial din satul Climăuții de Jos. Mai întâi au organizat consultarea copilului la pediatrul din Spitalul raional, după care au plasat acolo familia monoparentală pentru noapte, sub supravegherea personalului medical. Motive de îngrijorare pentru copil nu au fost, fiindcă acesta avea o stare a sănătății foarte bună, fapt care a facilitat urgentarea plasării lui în familia parentală profesionistă.
  Întrebată de ce a apelat anume la Șoldănești după ajutor, tânăra mămică a răspuns că așa i-a recomandat cineva, asigurând-o că specialiștii de aici o vor ajuta la sigur. Mai mult ca atât, mama susține că nu-și dorește abandonarea copilului în școală rezidențială, deoarece ea însăși a fost crescută și educată mai mult în astfel de instituție decât în familie.
  În experiența specialiștilor din cadrul DASPF și C Șoldănești nu au fost înregistrate astfel de cazuri. De fiecare dată când copiii erau plasați în școli rezidențiale sau în centre sociale, inițiativa venea doar din partea autorităților de nivel local...
  Fetița se va afla timp de jumătate de an în noua familie. Mama își va putea lua odorul doar dacă va întruni condițiile înaintate de către Direcția Asistență Socială...
În caz contrar, dacă ea, în perioada indicată, nu va manifesta interes față de copil, nu-l va vizita la prima ocazie sau nu va schimba nimic pozitiv în viața ei, autoritatea tutelară va fi în drept să înainteze acțiunea de decădere din drepturile părintești și va stabili statutul de copil adoptabil pentru fetiță. În cel mai bun caz, termenul de plasament poate fi prelungit până la un an, însă nu mai mult.
  În același timp, Valdimir Rusu a înaintat un demers către ONG-ul ”Copil Comunitate Familie Moldova” pentru a primi (în calitate de ajutor) cărucior, pătuc și alte lucruri strict necesare pentru copilul nou din familia-tip de la Climăuții de Jos.
  Sperăm că după jumătate de an vom reveni cu alte detalii asupra acestui caz, îmbucurătoare și pentru mămică, și pentru copilaș, și pentru societate.
Notă. Informația a fost oferită de către specialiștii Emilia Guja și Igor Namolovan din cadrul Direcției Asistență Socială, Protecția Familiei și Copilului Șoldănești.