Sărbătoare pentru bătrânii solitari
Marţi, 03 Ianuarie 2017
 Cu o zi înainte de Revelion, un grup de consilierii raionali au vizitat persoanele de la Azilul pentru bătrâni și a persoane cu dizabilitate din or. Șoldănești.  Vicepreședintele raionului Nina Florea, însoțită de către consilierul Djumber Todua, Musteață Gheorghe și Rusu Larisa au adus în dar merinde dar și cele mai calde urări de bine.
 Printr-o decizie aprobată la ședința Consiliului raional din 08 decembrie s-a decis alocarea a 3000 mii lei pentru beneficiarii din Azil cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Acest obiecei se păstrează de cînd este fondat azilul de batrâni.
 În ajun, cu acelaș scop, elevii de la liceele din oraș au adus zambete, bucurie și colinde bătrânilor care în perioada sărbătorilor de Craciun stau în azil, departe de afecțiunea și ambianța familială în care au trăit o viață întreaga.
 Dar cei mai dragi oaspeți au fost membrii Asociației Obștești ”Filocalia” cu sediul în or. Chișinău însoțită de președinta Asociației Obștești ”Renașterea-C” Dna Felicia Catrinici, care anterior a administrat treburile Azilului de batrâni în calitatea de director. Sufletul generos și mărinimos nu a lasat-o indiferentă față de beneficiarii singuratici nici în acest an. Prin colaborarea prietenoasă și durabilă care s-a consolidat între AO ”Filocalia” și AO ”Renașterea – C„ numărul actelor de caritate a crescut, iar beneficiari sunt mai numeroși și mai mulțumiți.
 Iată că al treilea an consecutiv, membrii Asociației, la cele mai mari sărbători (Nașterea Domnului și Învierea Domnului) vizitează bătrânii din r. Șoldănești și de fiecare dată vin cu cele mai multe daruri. Pentru a le încălzi și înveseli sufletele în perioada sărbătorilor, AO ,,FILOCALIA” a lansat a VI-a ediție a Campaniei ,,Fii solidar cu Moș Crăciun!”. În acest an și-au propus să dăruiască un Crăciun mai fericit pentru 250 de copii, 25 de familii socialmente vulnerabile și 45 de persoane în etate din republică inclusiv din raionul Șoldănești. Asociația Obștească ”Filocalia” atrage mai multe ONG-uri, iar de această dată și-a axat atenția spre implicarea moldovenilor din diasporă. Campania “Fii solidar cu Moș Crăciun!” are drept scop să aducă bucurie, de Crăciun, unor copii cărora rar cineva le asculta dorinţele, sprijinirea persoanelor cu nevoi materiale sau sociale speciale, prin implicarea copiilor în acțiuni de caritate, creșterea implicării individuale și promovarea voluntariatului ca formă de implicare civică. Prin astfel de evenimente se dorește sensibilizarea societății a oamenilor de bună credință. Instingând la acțiuni de caritate, membrii asociațiilor au îndemnat oamenii să nu ramână indiferenți față de anumite persoane, în special față de copiii care suferă din cauza lipsurilor, și să le întindă o mână de ajutor tuturor celor care au nevoie.
 Darurile adunate de la oamenii de bună credință din diasporă au ajuns la Șoldănești la data de 30 decembrie. Multe dulciuri, cozonaci, haine călduroase, încălțăminte au fost împărțite tuturor beneficiarilor. La final, bătrânii am avut parte de un oaspete special – Ilie Sorocean, fost voluntar al organizaţiei, care la moment are o formaţie muzicală şi care le-a cântat hituri bine cunoscute, interpretate live la chitară.
 Deși bătrânețele sunt haine grele, mai mulți funcționari, conducători și oameni cu credință din raion, pentru a alunga tristețea din inimele bătrânilor, perioadic vizitează Azilul ori de câte ori se ivește o ocazie aducând mai multe momente frumoase, zâmbete și bucurie pe fețele brăzdate și îngândurate a solitarilor.

Diana Ungur, specialist în relații cu publicul