Dorin Guzun – povestea tînărului ce suferă de leucemie

10 octombrie 2018

Dorin Guzun-este un tînăr de 27 de ani din orașul Șoldănești, care  deja de 6 ani în urmă ,de cînd a fost diagnosticat cu leucemie, luptă cu această boală  cruntă. Dorin urmează să suporte o operație complicată de transplant a măduvei osoase. Familia sa este în căutare disperată a sprijinului financiar a comunității pentru efectuarea  acestui tratament costisitor.

 

Timp de o lună de cînd a fost lansată campania de caritate în susținerea lui Dorin pe rețeaua caritate.md, familia lui a reușit  să acumuleze suma de  5,744 $, ceea ce constituie doar 5 % din suma totală necesară de 110,000 $ pentru operație.Pentru colectarea sumei date au mai rămas 39 de zile. De aceea, facem apel  către toate persoanele cu inimă bună:Nu fiți indiferenți, haideți să salvăm o viață!

Mesajul tînărului este următorul:

Bună ziua, mă numesc Dorin Guzun și am 27 de ani. Am o rugăminte către toți oamenii cu inimă mare, să mă ajute . În septembrie 2012 am fost diagnosticat cu leucemie mieloidă acută M1. A urmat o perioadă lungă de tratamente, am trecut numeroase cursuri de chimioterapie, iar în 2014, medicii mi-au spus că boala a intrat în remisie. În mai 2017, mi s-a umflat obrazul, mi-a fost prescrisă o intervenție și biopsie, după care am fost diagnosticat cu o tumoare de sarcom mieloidă. Am urmat o altă sesiune de chimioterapie și am făcut radioterapie. Dar, din nefericire, nu am putut combate boala, iar o lună mai târziu am fost diagnosticat cu leucemie cutanată. În prezent, am nevoie urgentă de un transplant de măduvă osoasă, care mă va ajuta să înving boala o dată pentru totdeauna. De aceea aș dori să apelez la Dvs. pentru ajutor, tratamentul este foarte costisitor, iar familia mea nu are așa sumă de bani. Singura mea speranță sunt oamenii generoși, care pot să mă ajute și să-mi salveze viața.

Vă mulțumesc pentru toate faptele bune pe care le faceți!

Pentru a-l susține pe Dorin cu o donație,vizitați  următorul site web:

https://www.caritate.md/donations/din-inima-pentru-dorin-guzun