GALA TINERILOR la prima ediție

22 decembrie 2020

La data de 20 decembrie 2020, în incinta Căminului de Cultură ,,G.Coșbuc” din orașul Șoldănești, într-un număr restrâns,  dar într-o atmosferă caldă și prietenoasă, s-a desfășurat prima ediție a Galei Premiilor pentru dezvoltarea sectorului de tineret. Un eveniment organizat pentru tineri, despre tineri și în cinstea lor, de către Secția Cultură, Tineret și Sport, cu suportul financiar al Consiliului Raional Șoldănești, care  are drept scop remarcarea realizărilor, performanţelor şi a contribuţiei tinerilor, lucrătorilor de tineret, precum și a organizaţiilor de tineret pentru dezvoltarea acestui domeniu. Tineretul muncește, activează, progresează orice s-ar întâmpla și nici o situație pandemică nu  e în stare de a opri elanul, energia și creativitatea lor. Deși suntem la prima ediție, ne-am propus să nu ne oprim aici, și să facem istorie din Gala Tinerilor în raionul Șoldănești.     

Cu această ocazie specială, într-un an atât de dificil dar nu mai puțin productiv pentru fiecare dintre noi, păstrând distanța socială dar totuși zâmbind pe sub măști, așa s-a desfășurat sărbătoarea dedicată tinerilor. În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele remarcabile cu care se pot mândri tinerii, specialiștii și lucrătorii de tineret, organizațiile și grupurile de inițiativă din raionul Șoldănești. În contextul situației epidemiologice provocate de pandemia COVID-19, la desfășurarea evenimentului au fost respectate măsurile de sănătate publică pentru prevenirea infectării cu Coronavirus.

La deschiderea oficială a Galei Tinerilor, în calitate de invitați speciali (tot ei au înmânat diplomele și premiile) au fost prezenți: Nicolae Mîndru – președintele raionului Șoldănești, Violeta Popa – șef Direcție Învățământ, Alic Rudei – șef Secție Cultură, Tineret și Sport.

Candidații au fost selectați de o Comisie de profesioniști în domeniul tineretului, educației și culturii. Învingătorilor li s-a înmânat cîte o diplomă confecționată din lemn cu inscripția metalică pentru confirmarea titlului de Laureat al Galei Tinerilor şi un premiu bănesc.

Categoriile de premiere generale la care au fost oferite nominații organizațiilor necomerciale  sunt următoarele:

Debutanți– Asociația de Băștinași ,,Răzeșii Juniori”, comuna Cotiujenii Mari, coordonator  Râbac Larisa, premiul fiind ridicat de către membrul asociației, Levițchi Alexandrina.

Cu drag pentru baștină– Organizația Obștească ,,Plai Natal”, comuna Cotiujenii Mari, coordonator Ghilașcu Ion.

Categoriile de premiere individuale la care au fost oferite nominații persoanelor fizice și grupurilor de inițiativă sunt următoarele:

  • Tânărul anului – Stețco Mădălina
  • Voluntarul anului –   Bacioi Corina
  • Activist civic –Babcinețchi Victor
  • Lider în comunitate – Vasilache Valeria
  • Spirit liber –Untilă Nicolae
  • Cel mai creativ proiect – Katana Alexandru, coordonator proiect Urban Șoldănești
  • Cel mai activ susținător al sectorului de tineret- Groza Vadim
  • Cel mai bun specialist care a contribuit la dezvoltarea sectorului de tineret – Dehcanov Iuliana.

Așa cum spunea Emil Cioran, “de n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”. Tînărul cu o voce excepțională, prezent la acest eveniment în calitate de invitat, dar și ca Laureat al nominației Spirit Liber, pentru promovarea valorilor naționale și universale prin intermediul artei muzicale, a fost Nicușor Untilă. Repertoriul pregătit pentru a încălzi sufletele tuturor celor prezenți în sală a dat culoare acestei sărbători.

        Cu o surpriză muzicală, și anume cu piesa ”Crăciun Fericit” ( interpretată în câteva limbi), acompaniată la chitară și dedicată frumoaselor sărbători de iarnă, a venit și echipa grupului de inițiativă ,,Urban Șoldănești”.

      Ceea ce educăm astăzi este viitorul de mâine.Tinerii sunt o putere enormă într-un stat și doar ei pot aduce schimbarea implicându-se cât mai activ în viața societății.Rolul nostru, al tuturor, este să contribuim la dezvoltarea tinerei generații în spiritul creativităţii și a angajării civice, la schimbarea atitudinii şi comportamentului tinerilor cu privire la problemele globale, la creșterea dorinţei de exprimare şi implicare civică, la dezvoltarea  nevoii de autocunoaştere şi dorinţa de a dobândi o experienţă practică, la stimularea creativității şi exprimarea liberă, la formarea unor cetățeni responsabili și conștienți.

       La finalul evenimentului au fost aduse sincere mulțumiri Consiliului Raional Șoldănești în persoana dlui Nicolae Mîndru, președintele raionului Șoldănești, pentru susținerea oferită domeniului de tineret, precum și Secției Cultură, Tineret și Sport pentru organizarea evenimentului, primăriei orașului Șoldănești pentru gazdă și tuturor tinerilor, specialiștilor și lucrătorilor de tineret, coordonatorilor de proiecte și organizațiilor de tineret, pentru contribuția, promovarea și sufletul depus la dezvoltarea acestui domeniu.

     Și pentru că suntem în pragul Sărbătorilor de Iarnă, cele mai sincere urări au fost adresate publicului, oaspeților și participanților. ”Cu colinde de Crăciun, vă dorim un an mai bun şi cu dragostea creştină, să primiți în dar lumină, zurgălăi de flori de gheaţă, mult noroc s-aveți în viaţă.”

Sărbători luminate!

Rodica Cazacu, specialist în domeniul tineret și sport