Donează pentru o lume sănătoasă !

27 mai 2020

La 14 iunie 2020, Organizația Mondială a Sănătății și toate țările sărbătoresc Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge. Importanța sângelui donat este conștientizată de toate țările din lume. Sângele este esențial atât pentru tratament, cât și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

Este utilizat pentru a prelungi și îmbunătăți viața pacienților, care suferă de boli mortale și pentru proceduri medicale și chirurgicale complexe, sângele este utilizat pentru a trata răniții în situații de urgență (dezastre naturale, accidente, conflicte armate), de asemenea ajută la salvarea vieții mamelor și a nou-născuților.

O cantitate suficientă de sânge poate fi asigurată numai prin donarea periodică de către donatorii voluntari și neremunerați. De aceea Organizația Mondială a Sănătății a înființat o zi specială pentru a exprima recunoașterea donatorului de sânge și pentru  a încuraja oamenii să doneze voluntar sânge mai activ. În această Zi nu numai cuvinte de recunoștință pentru donatori se aduc, ci și se desfășoară activități de sensibilizare cu privire la nevoile globale de sânge (între 25.05.2020 -26-06.2020). Îndemn și eu oamenii din raion cu vârsta cuprinsă între 18-60 ani să salveze vieți prin donare sistematică de sânge.

Ziua Mondială a Donatorului de sânge este o ocazie de a îndemna Autoritățile Publice Locale să aloce surse suficiente și să se implice direct în organizarea și desfășurarea Lunarului de promovare și recrutare a populației la donarea de sânge voluntară și sistematică în perioada 25 mai-26 iunie 2020 a cu genericul „Donează Sânge pentru o lume sănătoasă”. La noi în raion lucrul acesta se va întâmpla pe 5 iunie 2020 în incinta IMSP Centrul de Sănătate Șoldănești și pe 15 iunie în incinta IMSP Centrul de Sănătate Răspopeni.

Pentru societate Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este o ocazie de a aprecia și recunoaște meritele donatorilor, a le mulțumi, precum și a-i încuraja la asta pe cei care nu au donat sânge și vor să devină donatori, de a crește gradul de conștientizare a necesității urgente și a disponibilității sângelui sigur ori de câte ori este nevoie pentru a salva vieți, a acorda sprijinul Administrației publice locale pentru a investi în programe teritoriale de sânge, pentru a crește eficacitatea și recunoașterea mai mare că donarea de sânge este un element esențial al tuturor sistemelor de sănătate și că donarea de sânge este un act de solidaritate care salvează viața.

Invităm partenerii interesați de toate nivelurile să participe activ la implementarea acesteia. Îndemnăm toată populația să se alăture la sărbătoarea Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge prin donarea de sânge, astfel încât accesul la sânge sigur să devină o realitate pentru toată lumea care se află în situație critică de sănătate.

Constantin BALANICI, șeful IMSP Centrul de Sănătate Șoldănești