Diplome, distincții și cuvinte de mulțumire pentru angajații SSE Șoldănești cu ocazia zilei profesionale a salvatorului

5 aprilie 2022

Cu ocazia sărbătorii profesionale  – ”Ziua salvatorului” marcată anual la data de 5 aprilie, colaboratorii Secției Situații Excepționale Șoldănești au fost felicitați de  către președintele raionului Șoldănești care a venit în vizită la evenimentul solemn  organizat cu acest prilej deosebit.

În mesajul său adresat salvatorilor, președintele raionului –Nicolae Mîndru a vorbit despre vocația nobilă și spiritul de sacrificiu a celor care au îmbrățișat această profesie, despre curajul manifestat de ei în cele mai primejdioase situații de luptă cu focul, despre faptul că-și expun riscului propia viață. De aceea a rugat ca toți cei prezenți să țină un minut de reculegere în memoria celor ce și-au pierdut viața în timpul misiunii. Cuvinte de mulțumire au fost aduse familiilor acestor bravi bărbați care-i așteaptă mereu acasă și le acordă toată susținerea  necesară. Un mesaj de gratitudine a fost adresat și șefului SSE Șoldănești –Lilian Cazac, pentru modul în care asigură unitatea în colectiv și pentru sprijinul acordat colegilor în diverse situații.

            Apoi, pentru înalt profesionalsim, dedicație, responsabilitate și operativitate în acțiunile întreprinse, curaj, exigență, spirit de sacrificiu și performanțe demonstrate în timpul intervenţiilor în situaţii de risc au  fost înmânate diplomele președintelui raionului  următorilor angajați ai SSE Șoldănești  :

Din cadrul Serviciului intern: Lilian Cazac -locotenent – colonel, Alexandru  Țurcanu – plutonier, Grigore  Barcari – sergent, Sergiu  Pisarenco – sergent major; Victor Chiriac -sergent inferior. Din cadrul Postului teritorial de salvatori și pompieri Cotiujenii Mari  – Iurie Maluda –pompier și  Constantin Cebotari –conducător auto.  Din partea Postului teritorial de salvatori și pompieri Vadul-Rașcov – Andrei Guțan –conducător autor și Alexandru Rimanschi –pompier.

          Alți angajați s-au învrednicit de diplome de onoare din partea  Ministerului Afacerilor Interne al RM dar și distincții, precum urmează:

– Crucea ”Pentru Merit” clasa II – plutonier adjutant Vitalie Sîrbu (conferită prin ordinul IGSU al MAI);

– Crucea „Pentru serviciu impecabil” a MAI clasa II – plutonier-major – Serghei Dunai;  

– Crucea „Pentru serviciu  impecabil” a MAI clasa III –  plutonier  Vitalii  Cojocari;

– Crucea „Pentru serviciu  impecabil” a MAI clasa III – plutonier  Iurie Țurcan;

– Medalia ”30 de ani ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență” – maior Vasile  Stupin ;  

La finele evenimentului, angajații Secției au avut parte de o supriză muzicală din partea ansamblului folcloric cu titlu model ”Datina” din satul Olișcani care a încins atmosfera și a creat buna dispoziție pentru  toți.