Crearea și promovarea Traseului turistic „Satele Nistrene” din raionul Șoldănești

17 octombrie 2022

Satele de pe malul Nistrului din raionul Șoldănești dispun de un patrimoniu antropic și natural valoros, o istorie cu pagini de glorie înscrise pe vatra satelor nistrene prin intermediul monumentelor istorice și naturale,  arhitectonice, a instituțiilor administrative, sociale și culturale.

Zona se caracterizează prin prezența siturilor și obiectivelor naturale printre care: Rezervaţia peisagistică Poiana-Curătura-Tarasova, Monument al Naturii Geologic şi Paleontologic numit ”Profilul Geologic Socola”, unde se află, cel mai enigmatic şi puțin cercetat complex rupestru din Moldova și, posibil, din Europa, Casa Muzeu – Dumitru  Matcovschi, Cimitirul evreilor, Beciurile medievale. La Vadul-Raşcov   era un târg renumit în toată regiunea, iar pe timpuri pe aici se zice că trecea faimosul „Drum al mătăsii”.  Acestea sunt doar unele dintre obiectivele turistice importante incluse în palmaresul turistic al raionului.

În  acest  context, Secția Cultură Tineret și Sport Șoldănești a elaborat și depus la Agenția de Dezvoltare Regională Centru un Proiectul turistic ,,Satele Nistrene’’ din raion, care a fost câștigat și care constitue 50  mii  euro.

Prin intermediul proiectului   6 Autorități Publice Locale din raion: Poiana, Alcedar, Curătura, Vadul –Rașcov, Socola și Climăuții  de Jos își propun să-și   consolideze efortul în dezvoltarea și promovarea potențialului turistic local.

Un rol important în promovarea turismului la moment revine și Muzeului din Șoldănești, pregătirea Museum-ului lnfoTur pentru funcționarea în calitate de Centru de  informare  turistică.

Principalele provocări care împiedică dezvoltarea turismului în această zonă este lipsa conexiunii între obiectivele turistice și oamenii implicați în sector, dar și cunoștințe reduse privind mecanismele și instrumentele de dezvoltare și promovare turistică a zonei.

Lora Grosu, specialist Secția Cultură, Tineret și Sport Șoldănești