Comisia teritorială pentru combaterea traficului de ființe umane a discutat activitățile planificate în cadrul „Săptămânii de luptă împotriva traficului de ființe umane”

13 octombrie 2022

Traficul de ființe umane este un subiect sensibil, dar puțin discutat în societatea noastră, aceasta este o practică ilicită  care amenință   siguranța și libertatea păturilor mai vulnerabile ale populației cu o situație materială mai grea sau a celor neajutorate. Pe lîngă incriminarea în Codul penal a traficului de ființe umane, una din metodele de prevenire a acestui fenomen   este  informarea dar și alte activități de sensibilizare a populației despre riscurile și concesințele acesteia. În ziua de 12 octombrie 2022, membrii Comisiei teritoriale pentru combaterea traficului de ființe umane Șoldănești s-au întrunit în ședință pentru a discuta  despre organizarea unor activități tematice (mese rotunde, flash-moburi, concursuri,  ore didactice, dezbateri) în cadrul Campaniei naționale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane ” dedicată   Zilelor Europene de luptă împotriva traficului de ființe umane  în perioada 17-23 octombrie 2022.

Pe lîngă subiectele enunțate mai sus, președintele comisiei, Vasile Macovei,  a adus la cunoștință celor prezenți despre esența fenomenului de trafic de ființe umane, numărul victimelor înregistrate la nivel național în decursul ultimilor 5 ani, care sunt persoanele traficate și scopul acestor activități, alte aspecte relevante  referitor la acest fenomen.