Comemorarea lui Ștefan cel Mare, s. Cobâlea

3 iulie 2019

La 2 iulie curent a fost comemorată trecerea în neființă a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.Cu această ocazie, locuitorii satului Cobîlea, dar și funcționari ai Consiliului raional Șoldănești, au fost să-i aducă un omagiu la bustul lui, aflat în curtea bisericii „Schimbarea la față” de lângă stejarul secular din localitate unde, potrivit legendei, s-a odihnit Măria Sa după o luptă.

Doamna primar, Angela Ababei, care a fost gazda evenimentului, a apreciat prezența celor ce și-au făcut timp pentru a cinsti memoria lui Ștefan cel Mare. Faptul că acest stejar se sflă în satul Cobâlea este un lucru onorabil pentur toți locuitoii lui, fiind o carte de vizită a comunității.

În elogiul său adus domnitorului, președintele raionului Șoldănești, Nicolae Dorogan, a spus că deși Ștefan cel Mare a trăit o viață scurtă, ea a fost plină de izbânzi și  încercări, domnitorul ctitorind biserici și mănăstiri, dar și consolidând țara. El este acela care a  luptat pentru ca Moldova să-și continue existența și în ziua de azi. De aceea fiecare ar trebui să-și ia angajamentul sacru de a nu da uitării viața acestei personalități de o rezonanță și importanță crucială pentru  neamul nostru.

Cu cuvinte de  omagiu la adresa domnitoului a venit și șefa-adjunctă a Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de stat, Victoria Prisăcari.

Copiii de la bibliotecă și școală au pregătit un concert din poezii și cântece în care au adus laudă faptelor de vitejie ale lui Ștefan cel Mare, iar spre final toți cei prezenți la eveniment au depus flori la bustul domnitorului. 

            Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă în istoria Moldovei, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. A fost domnitorul Moldovei între anii 1457 și 1504. A murit la 2 iulie 1504, fiind înormîntat la Mănăstirea Putna amplasată în județul Suceava, România.