Campania “Dăruieşte fericire de Crăciun” a adus bucurie în casele a 4 familii cu copii din raionul Şoldăneşti

13 ianuarie 2021

Faptele bune sunt cele mai frumoase decorațiuni de sărbători !

În ajunul sărbătorilor de iarnă, Secția Cultură, Tineret și Sport a Consiliului  Raional Șoldănești în colaborare cu Consiliul Raional de Tineret Șoldănești, a desfășurat, în perioada 15 decembrie 2020 – 05 ianuarie 2021, Campania de Caritate

,, Dăruiește Fericire de Crăciun”, ediția I. Scopul acestei Campanii a fost de a susține persoanele aflate în dificultate, în special familiile cu mulți copii, prin colectarea produselor alimentare, vestimentație, jucării, rechizite școlare… Timp de 15 zile, voluntarii au îndemnat oamenii să procure și să doneze produse alimentare pentru a aduce un pic de lumină în viața și pe masa persoanelor nevoiașe. Produsele au fost donate în coșurile special amenajate la ieșirea din magazine. Alte donații au fost colectate într-una din sălile Consiliului Raional Șoldănești. Specialiștii din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei au cotribuit la identificarea beneficiarilor.

Făcând apel la bunătatea oamenilor ne-a reușit să aducem fericire și lumină în casele a patru familii compuse din 25 de copii cu vârsta cuprinsă între 06 luni și 17 ani din raionul Șoldănești (comuna Cotiujenii Mari, s.Parcani, s.Mihuleni și or.Șoldănești) datorită tuturor celor care s-au alăturat Campaniei de Caritate ,,Dăruiește Fericire de Crăciun”. Ochișorii fericiți ce ne întâmpinau cuminți la ușă ne-au umplut sufletele de căldură, nu există răsplată mai valoroasă. Dacă unii își doresc ultimul model de Iphone de la Moș Crăciun, sunt copii care așteaptă o hăinuță mai caldă, o jucărie nouă sau niște dulciuri pe care le primesc doar de sărbători.

Aceste contribuții individuale nu reprezintă doar un simplu act de donație, ci și un mod prin care bunătatea și generozitatea noastră pot oferi o șansă la normalitate, celor mai puțin norocoși decât noi.

Caravan de Crăciun a fost organizată în deplină conformitate cu regulile și reglementările situației epidemiologice din țară.

Ne propunem ca această Campanie de caritate să o  transformăm  într-o acţiune de amploare, într-o tradiție pentru raionul Șoldănești, iar an de an să împărțim bucurii și zâmbete în casele celor care mai cred în Moș Crăciun.

Mulțumim mult partenerilor noștri care s-au alăturat acestei campanii de caritate, voluntarilor și consilierilor din cadrul Consiliul Raional de Tineret Șoldănești, precum și tuturor oamenilor  de bună credință care s-au mobilizat și au fost parte a caravanei de caritate organizată în raionul Șoldănești.

Fie ca Magia Sărbătorilor să aducă doar pace, sănătate și prosperitate în toate familiile de pe întreaga planetă.Dăruiește din inimă și fii mai bun nu doar de Crăciun!

Rodica CAZACU, specialist Secţia Cultură, Tineret şi Sport