Burse de performanță pentru cei mai dotați elevi

9 februarie 2018

Nu demult, Comisia raională, instituită pentru a examina dosarele de participare la concursul ”Cei mai dotați elevi din instituțiile de învățământ în anul de studii 2017-2018” a făcut publice totalurile. La concurs au fost înaintate 12 dosare ale elevilor din ciclul gimnazial și 28 de dosare din ciclul liceal.

Alocarea burselor pentru elevi se face pastrându-se aceleași categorii de burse, la aceleași valori, precum și criterile de acordare, prevăzute de Regulamentul privind acordarea burselor de performanță, aprobat în anul 2017 printr-o decizie a Consiliul raional Șoldănești.

Valoarea burselor de performanță constituie 150 de lei pentru elevii din liceu și câte 100 de lei pentru cei din gimnaziu. Au fost acceptate doar dosarele elevilor care au obţinut media mai mare de 9,00 și s-au clasat pe unul din locurile I, II sau III la olimpiade, sau au participat la concursurile școlare, raionale, republicane.

Lista învingătorilor la concursul raional ”Cel mai dotați elevi din instituțiile de învățământ în anul 2016-2017”, treapta liceală:

Liceul teoretic „Alexei Mateevici” Șoldănești

  1. Graminschi Anastasia, clasa a X-a, nota medie 9,775, olimpiada raională: locul I – limba română, fizica, 2017.
  2. Ciorici Daniela, clasa a XII-a, nota medie 9,715, olimpiada raională: locul I – l. română, chimia, 2017.
  3. Zănoagă Elizaveta, clasa a XI-a, nota medie 9,71, olimpiada raională: locul I – fizică, 2017; locul II – l. Engleză.
  4. Rabovol Valeria, clasa a XI-a, nota medie 9,7, olimpiada raională: locul II – l. română, 2017.
  5. Bogaci Diana, clasa a XI-a, nota medie 9,68, olimpiada raională: locul I – biologia, 2017, locul II – informatică, l. engleză, 2017.
  6. Scutelnic Victoria, clasa a X-a, nota medie 9,63, olimpiada raională: locul II – istoria, 2017.
  7. Peșterean Marin, clasa a XI-a, nota medie 9,615, olimpiada raională: locul I – informatică, 2017.
  8. Munteanu Alina, clasa a XI-a, nota medie 9,55, olimpiada raională: locul II- l. franceză, 2017.
  9. Negru-Vodă Gabriela, clasa a XII-a, nota medie 9,49, Concursul național „Unitate prin Diversitate”, 2017, mențiune;
  10. Pînzari Mihaela, clasa a XII-a, nota medie 9,48, olimpiada raională: locul I – l. engleză, 2016, participare în proiecte internaționale;
  11. Bobeică Valeria, clasa a XI, nota medie 9,47, olimpiada raională: locul I – l. engleză, 2017;
  12. Sîrbu Vladimir, clasa a XII, nota medie 9,285, olimpiada raională: locul I – informatica, 2017;
  13. Muștuc Mihaela, clasa a X-a, nota medie 9,235, olimpiada raională: locul I – biologia, 2017;
  14. Soltinschi Ion, clasa a XII, nota medie 9,225, olimpiada raională: locul I – istoria, 2017;
  15. Brînza Alexandrina, clasa a XII-a, nota medie 9,2, olimpiada raională: locul II – fizica, chimia, 2017.
  16. Banari Daniel, clasa a XI-a, nota medie 9,115, olimpiada raională: locul I – istoria, 2016, 2017, participant la concursul raional „Caravana talentelor, 2017”, locul I, declamare.

Liceul teoretic „Ștefan cel Mare” Șoldănești

  1. Guțan Olga, clasa a XI, nota medie 9,465, olimpiada raională: locul II – geografia, 2017.
  2. Gonța Alexandrina, clasa a XI, nota medie 9,565, olimpiada raională: locul II – l. română, 2017.
  3. Tudose Alexandrina, clasa a X-a, nota medie 9,255, olimpiada raională: locul II – l. engleză, 2017.
  4. Guțan Iurie, clasa a XI-a, nota medie 9,145, olimpiada raională: locul II – chimia, fizica, 2017.

Liceul teoretic Cotiujenii Mari

  1. Leorda Mihaela, clasa a XII-a, nota medie 9,68, olimpiada raională: locul I – l. engleză, 2017;
  2. Borș Ana-Maria, clasa a XI-a, nota medie 9,61, olimpiada raională: locul II – biologia, 2017.
  3. Zgureanu Vladimir, clasa a XII-a, nota medie 9,145, olimpiada raională: locul II – geografia, 2017.

          Lista învingătorilor la concursul raional ”Cel mai dotați elevi din instituțiile de învățământ în anul 2016-2017” treapta gimnazială:

Liceul teoretic „Alexei Mateevici” Șoldănești

  1. Stețco Mădălina, clasa a IX-a, nota medie 9,745, olimpiada raională: locul II – educația muzicală, 2017.
  2. Razborschi Corneliu, clasa a IX-a, nota medie 9,745, olimpiada raională: locul I – informatica, 2017.

Liceul teoretic „Ștefan cel Mare” Șoldănești

  1. Țurcan Ionela, clasa a IX, nota medie 9,27, olimpiada raională: locul II – educația muzicală, 2017.
  2. Oleinic Dan, clasa a VIII, nota medie 9,155, locul II la concursul național de dans „Valruile Nistrului – 2017”, învingător la concursul internațional de matematică la Kangorou, 2016, 2017.

Liceul teoretic Cotiujenii Mari

  1. Tîltu Elena, clasa a VIII-a, nota medie 9,69, olimpiada raională: locul II – educația plastică, 2017; locul III la concursul republican de desen „Migrația aduce culoare”, 2017; laureat al Premiului raional „Sportivul anului”, nominația ”Cea mai bună șahistă”, 2017.
  2. Mija Boris, clasa a VII-a, nota medie 9,675, olimpiada raională: locul I- matematica, 2017.

Gimnaziul Cușmirca

  1. Martin Feodosia, clasa a IX-a, nota medie 9,45, olimpiada raională: locul I – educația muzicală, 2017.

Gimnaziul Climăuții de Jos

  1. Moldovan Mari, clasa a VII-a, nota medie 9,705, locul I la turneul amical (Șoldănești-Rezina) la luptă Judo.

 Gimnaziul Olișcani

  1. Timofti Dina, clasa a VIII-a, nota medie 9,24, olimpiada raională: locul II – educația plastică, 2017.

            Conform Regulamentului, bursa de performanță va fi oferită elevilor din clasa a IX-a și a XII-a doar până la 31 iunie 2018.  Ceilalți elevi vor putea primi banii până la finele anului 2018, cu condiția că își vor continua studiile în una din instituțiile de învățământ din raion.

Diana UNGUR, specialist în relații cu publicul