Au fost marcaţi 29 de ani de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru

3 martie 2021

Marţi, 2 martie 2021, într-o atmosferă solemnă şi plină de sobrietate, conducerea raionului, împreună cu angajaţi din cadrul subdiviziunilor Consiliului raional Șoldănești, dar şi conducători ai unor instituţii şi servicii desconcentrate în teritoriu, au participat la mitingul dedicat Zilei memoriei celor căzuţi în războiul de la Nistru pentru independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea restricțiilor anti-covid.

După onorarea drapelului şi a imnului de stat, cu un discurs în faţa publicului a ieşit preşedintele raionului, Nicolae Mîndru. El a rostit: „Sentimente amestecate ne cuprind în această zi, plină de semnificaţii profunde pentru destinul zbuciumat al neamului nostru. Au trecut aproape 3 decenii de la acel capitol tragic, dar şi acum amintirile sumbre ne răscolesc în suflet tristeţe… Le datorăm plecăciune tuturor poliţiştilor, militarilor şi voluntarilor care şi-au făcut datoria faţă de Patrie în acele vremuri de grea cumpănă… Au plecat cu simţul demnităţii să înfrunte separatismul, să lupte pentru o ţară unitară…”.

Apoi, la îndemnul său, a fost ţinut un minut de reculegere pentru a cinsti memoria celor 8 şoldăneşteni, care  nu s-au mai întors de pe câmpul de luptă.

După aceasta N. Mîndru le-a adresat combatanţilor cuvinte de mulţumire pentru imensul sacrificiu, pentru bărbăţia, devotamentul şi neînfricarea lor, calităţi ce trebuie să le cunoască tinerele generaţii.

Cu omagii în adresa veteranilor au mai venit participantul la conflictul armat – Andrei Bulat şi protopopul-mitrofor de Şoldăneşti – Vasile Rotari.

            După miting, în semn de recunoştinţă celor plecaţi spre Cer, participanţii la miting au depus flori la piatra comemorativă și la soclul răstignirii ridicate în memoria lor.

La războiul de la Nistru din anul 1992 au participat peste 29 de mii de conaţionali de-ai noştri, dintre care 287 au decedat în luptă, iar alţi 184 s-au ales cu infirmităţi pe viaţă. Atunci, pentru a apăra demnitatea de neam ,au plecat să lupte 358 de combatanţi din raionul Şoldăneşti. În acest an s-au împlinit 29 de ani de la declanșarea conflictului armat.